Lanţisorul de argint (1)

Se uita în garderoba înnoită cu câteva articole de vestimentație. Privea cu atenție fiecare rochie, fustă, bluză. Vroia ceva simplu și elegant pentru seara aceea. Într-un final, se opri plină de admirație asupra rochiei în pliuri mici, bleumarin. Se potrivea perfect cu pantofii cu tocurile joase. Nu suporta să poarte încălțăminte cu tocuri înalte. Eleganța sport o reprezenta cel mai bine decând se știa, dar mai ales de la accidentul acela stupid. Așeză rochia, pantofii pe sofa și începu să caute niște accesorii adecvate ținutei. În sertarul dulăpiorului găsi aproape tot ce îi trebuia. Se îmbrăcă încet, dorind să își prelungească această plăcere, ce se ivea atât de rar în ultimii ani. Când își cercetă cu atenție înfățișarea, observă că la găt uitase să își pună lănțișorul de argint primit în dar de la Costin. Se mustră aspru în gând pentru acest lucru, minor pentru atâtea altele, însă pentru ea atât de important. Îl mângâie cu delicatețe și duioșie înainte de a il pune  la gât.
Reuși cu greu să îsi oprească o lacrimă în colțul ochiului. Ştia foarte bine că plânsul nu o ajuta cu nimic, ba dimpotrivă îi făcea chiar rău stării generale. Învățase să fie cât se putea de calmă și liniștită. Era o datorie față de amintirea lui Costin și față de sine: „noblesse oblige”, cum obișnuiau să își spună în glumă, între ei. O ultimă privire aruncată îi zise că totul era în regulă și putea merge la cină.
Cobora scara cu multă prudență, ținându-se de balustrada solidă, anume făcută pentru ea. Picioarele o dureau când făcea un pas, dar tenace cum se știa, ajunse într-un timp record la capătul marelui efort și la cel al scărilor. Zece minute aproape îi trebuiră să își isprăvească drumul până la primul scaun dinaintea ușii salonului, pentru a-și opri gâfăitul. Scările o epuizau întotdeauna și le evita de câte ori se putea.
În sfârșit, își regăsi buna dispoziție și starea ei bună, obișnuită. Intră zâmbind în salon. Erau și doi oaspeți la cină, despre care fusese anunțată cu două ore înainte.
Mătușa îi făcu semn să se așeze între tânărul oaspete și unchiul ei, care vorbea cu celălalt dintre invitați, despre noile lor achiziții de la magazin. Se gândi o clipă, dacă era bine să își refuze mătușa. Își zise în gând că nu era nimic rău, în a sta lângă un tânăr frumos, dar cam cu o purtare și maniere care îl indicau drept prost crescut. Avea o voce stridentă, vorbea mult și aiurea vrând să pară inteligent.
 
Gândurile o purtară cu un an și jumătate în urmă, când Costin îi dăruise lănțișorul de argint cu un pandantiv spendid, după o cină care fusese foarte diferită de cea din aceea seară. Râsul lui Costin îi răsuna ca un clopoțel și atunci când închise ochii văzu pentru întia oară o palidă asemănare între straniul invitat și prietenul ei drag, atât de drag.
Brusc se ridică în picioare si îndreptându-se spre mătușă o întrebă cine este tânărul invitat. Abia îndrâznind să vorbească, aceasta răspunse încet că era vărul lui Costin, cu care trebuia să se mărite, pentru a câstiga o uriașă avere.
Fata indignată se aplecă și îi trase două palme oaspetelui cu proastă creștere. Enervat, tânărul bărbat, îi rupse lănțișorul de argint și aruncă pandantivul.
Tânăra fată, frântă cu lacrimi în oochi, se târâ până la canapeaua plușată și se întreba cu ce greșise să merite una ca aceasta. Deodată, parcă, intră în salon Costin și o duse în camera ei, unde îi vorbi, până adormi
Dimineață, când se trezi, zări strălucind pe pernă lângă ea un lănțișor din argint și zâmbi.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s