Coroana de oţel

Se învârtea printre picioarele ei, dorind să îi spună ceva. Își luă inima în dinți și îi zise cu sâsăitul lui de copil alintat:
– Tuși, (era o prescurtare de la mătușică), nu vrei tu să îmi spui o poveste, de-aia de a ta?
– Asta vroiai, alintatule?
– Daaa, vreau mult o poveste..
– Bine, să mă spăl pe mâini și mergem dincolo. Vei fi sta cuminte?
– Da, eu sunt mereu cuminte, dar voi nu știți asta. Îl mângâie ușor pe capul cu părul în dezordine, încercând să îl aranjeze. Se așezară amândoi pe covorul gros din sufragerie, iar ea privind în zare își începu cu glas blând povestea:
– A fost odată ca niciodată o țară frumoasă, cu munți, dealuri, livezi, pomi fructiferi și tot ce le trebuia oamenilor. Ei erau harnici, iubeau pământul pe care se născuseră strămoșii lor, ei înșiși și copiii lor cu ochii albaștri, precum cerul senin de vară. În accea țară domnea un rege crud, căruia nu-i plăceau copiii, ba chiar îi ura și îi pedepdea, deși avea și el o fată drăgălașă și cuminte.

 

Despre acest rege, sunt multe de povestit. Pentru că nu iubea copiii, coroana sa începuse să se transforme într-una de oțel. Fiecare gând, vorbă sau faptă răutăcioase schimbau aurul în oțel. Trecuseră 16 ani de la moartea soției și mama fiicei sale. Acesta îl făcuse atât de crud, din omul bun care fusese. Fiica își dorea foarte mult să își vadă tatăl zâmbind din nou, dar acest lucru nu se mai întâmplase. Își mai dorea ceva fata crudului rege: să poate ieși din palat să se plimbe, cum o făcea împreună cu sărmana regină; care o ducea să împartă dulciuri copiilor cu ochi albaștri de pe câmpii, dealuri și munți. Tatăl său o ţine bine închisă în palat și această dorință a fetei părea un vis frumos ce nu îi era permis. Prințesa spera că într-o zi își va îndeplini visul, iar tatăl ei va redeveni la fel de bun, precum era când trăia regina. Un singur fapt o îngrijora; să nu vină altă femeie să se căsătorească cu regele pentru averea lui. Lumea vorbea că în curând o altă regină va veni la palat.

Cum toate zvonurile au un sâmbure de adevăr, iată că într-o zi veni la curte o ducesă rea și urâtă, care începu să își facă împreună cu regele planuri pentru o viitoare nuntă. În zarva ce se făcu atunci, frumoasa prințesă reuși să plece cu cea mai bună servitoare, care îi devenise o adevărată soră. Se îndreptau către oamenii buni de la câmpie. Deodată, un tânăr le făcu semn să meargă spre el. Tânărul le spuse că era fiul viitoarei mame vitrege a fetei. Acesta nu semăna deloc cu ducesa, ci cu fii oamenilor harnici. Avea ochii albaștri și fața senină, fără nici o urmă de răutate. Le întrebă pe fete încotro merg. Când acestea îi răspunseră că la oamenii buni, el zâmbi și spuse încet „Aceia sunt frații mei adevărați și împreună vrem să îl îmbunăm pe tatăl tău, rupând vraja care îl face crud și să îi redăm coroana de aur. Pentru ca vraja să se poată rupe, prințesă va trebui să te căsătorești cu mine și să trăim pe acele meleaguri, departe de curte și bogăție.” Prințesa primi bucurându-se pentru tatăl ei.

Regele își pierdu fiica, care rămase la oamenii frumoși și buni, fericită, pentru că tatăl ei devenise acel om pe care îl știa din copilărie. Ducesa nemulţumită, plecă nemaiavând nevoie de nimic. Ei nu îi păsa de pierderea fiului, căci nu îl iubea pe el, ci aventurile. Iată, că toate se așezară la locul lor și eu mi-am terminat povestea.
– A, ai adormit și tu copile!”

 

Pentru alte povestiri ale coroanei de otel va invit sa vizitati tabelul gazduit de Eddie

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s