Lănţişorul de argint (3)

Privea strălucirea lănțișorului de la capătul patului și își aduse aminte că de la accident purta părul cu breton, pentru a-i ascunde cicatricea de la tâmplă. Gândurile o purtară, din nou, înapoi în timp.

Stătea întinsă, numărând picăturile din perfuzie și așteptând să vină Costin. Când se gândea la el, inima îi bătea mai repede și durerile îi treceau. Glezna aproape îi trecuse. Rămăsese amețeala și durerea aceea ascuțită de la tâmplă.

Costin intră triumfal în rezervă, fără să mai bată la ușă. Avea ambele mâini ocupate: într-una un imens buchet din florile ei preferate, iar în cealaltă prăjituri și fructe.

– Cum se simte azi prințesa mea? o întrebă, sărutând-o uşor pe frunte. Ea strâmbă din nas, arătând spre perfuzie.

– Asta nu lasă să te simți excelent? Vrei să o arunc pe fereastră? spuse tânărul pe jumătate serios.

– Mă simt ca aterizată de pe altă planetă.

– Ești extraterestru si eu nu am știut! Îmi place asta la nebunie!

Glumești tu, dar azi la vizită a venit un neurochirurg din București și discutau despre o intervenție chirurgicală…
– Știu, o întrerupse agitat Costin. Am vorbit și eu cu medicii. Va trebui să mergem, pentru operație cât mai curând la București…nu este grav, iar tu ești tânără și este un atu. Mereu am crezut că ție nu ți se va întâmpla ceva grav și am avut dreptate! Să gândim pozitiv, da? Acum, hai să mâncăm ceva bun. Nu mă poți refuza!
Astfel, încheie Costin mica discuție și îi aranjă florile într-un vas pe noptiera de lângă ea. O infirmieră îi oferi ajutorul.
– Mă descurc singur!, fu tot ce îi spuse acesteia.
Costin era o fire independentă și descurcăreață. Viața îl făcuse să devină așa. Își pierduse de mic părinții, iar bunicul ce îl crescuse nu-i prea dăduse multe, așadar trebuise să aleagă propriul drum. Când o cunoscuse se atașase de ea, ca și cum ar fi fost singura ființă ce merita afecțiunea lui. Ea nu știa nimic, dar bănuia și se purta cum obișnuia.
Ținea din toată inima la Costin și ar fi făcut totul ca el să fie mulțumit. Îi făcea pe plac și îi îndeplinea orice dorință de câte ori se ivea vreo ocazie. Tot așa proceda și el, mai ales acum, când avea atâta nevoie de ajutor.
Le prinse bine la amândoi masa, care trebuia să fie de prânz pentru el. Ea nu avea voie să mănânce prea multă hrană solidă. Era hrănită artificial, până la operație. Acest lucru nu i se spusese. Costin mai vorbi un timp cu ea, apoi se retrase pentru ca ea să se odihnească. Înainte de plecare, de data aceasta nu mai uită, îi dărui un lănțișor de argint să îi poarte noroc la operația care urma la București.  
Costin venea de două, chiar trei ori la ea în vizită la spital. Aceasta îi unea și mai mult. Deveniseră de nedespărțit.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s