Remember Bogdan

Îmi este atât de greu să scriu despre tine, dragul meu prieten. Cine este (nu pot vorbi la trecut despre cineva atât de prezent în sufletul meu) Bogdan? Un prieten vechi, care mă face să râd de câte ori sunt tristă.
El m-a învățat adunarea, înmulțirea, scăderea matricilor și alte noțiuni de analiză matematică. Îmi trimite muzică folk, mai ales cu Zoia Alecu. Nu știu de ce nu vrea să îl sun la telefon, preferând să mă apeleze el. Îi place emisiunea „Ce spun românii”, pe care eu nu o pot suferi. Îi adoră pe Bacovia, Eminescu, Minulescu. Eu cu poezia stau cam prost, fiindcă nu rețin versuri. Iubește natura și chiar și-a făcut o casă la țară, în satul bunicilor. Știu că mă iubește și pe mine, deoarece…dar aceasta nu se explică. Îmi povestește tot timpul lucruri care mă șochează. Când a spus că vrea să se căsătorească cu mine, am crezut că glumește. Era adevărat, însă! Este vorbăreț și nostalgic. Regretă multe, dar nu este un resemnat. Viața mi se pare atât de nedreaptă! Moartea nu o cunosc.

Tu, Bogdan, cunoști și Viața cu toate ale ei, acum și Moartea. Nu pot crede că nu mai ești printre noi. Mamei tale îi este atât de greu, fără prezența ta; însă tu vezi de acolo unde ai plecat tot. Și lacrimile mele cum le consideri? M-ai iertat, că nu mi-am ținut promisiunea? Cred, că da. Ai un suflet prea frumos, să nu-ți fi trecut supărarea! Acum, îţi spun și eu „te iubesc”, cum ne ziceam în glumă poate. Ne vom întâlni în Cer, când va fi să fie. Până atunci eu am de trăit și împlinit misiunea aici pe pământul tot mai greu. Pe curând, deci, îngerul meu! Iartă-mă, că plâng!

P. S. Nu știu, cum se spune în Ceruri. Oare este bine „La mulți ani”? Astăzi, 19 Iunie ai fi împlinit 41 de ani. Știu ce ți-ai fi dorit, dacă mai aveai puțină răbdare și nu plecai… La mulți ani binecuvântați și nu uita…să mă aștepți, prieten drag!
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

69

Cel mai bun mod de a face dragoste e sa faci sex!

Pur si simplu eu

Trăiește fiecare clipă, ca și când ar fi ultima!

rachelmankowitz

The Cricket Pages

Fosile şi pietre

Just another WordPress.com site

Efemeride

Pasiunea Misterelor

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

VERONICISME

De la Tuşa Vero cetire - traduceri, povestiri, elucubraţii, etc, şamd...

Black & White

VIAȚA ÎNTRE ZÂMBET ȘI LACRIMĂ

Barking Blog

Animals and Nature

Happy, happy... going, going

Jag hade en väldigt snygg figur, innan magen började satsa på en egen karriär.

SLOWAHOLIC®

A personal blog about traveling and taking time to enjoy the good, the fun and the lovely.

In Jurul Kadiei

pas cu pas, prin viață

A Wolfdog Blog - Drogo, my friend

Acest blog latra pentru drepturile posesorilor de caini !

Snapshooter

"I would that my camera had the speed of your tongue..."

Giaskyler

Photography

Googsy Photography

My Favorite Clicks....

Montecristo

De toate pentru toti

%d blogeri au apreciat asta: