Mă gândeam de ce o fi dispărut așa brusc. Nu îmi spusese că nu am voie să îl ating.
În timp, ce mă pregăteam de culcare mi-a venit ideea unei călătorii în atemporal. Ani lumină îmi purtau gândurile spre un drum luminos făcut cu pași – gând. Eram fără cuvinte, aşteptând întâlnirea de-o viață. Plină de iubire și speranță așteptam să vină Bogdan.
Din nefericire, am constat că adormisem și visam. Trezirea la realitate a fost prea bruscă. Nu am mai avut șansa să văd vreun om. M-am repezit cu pași repezi spre măsuța de scris. Am luat penița și am încercat să scriu pe pagini nescrise experiența. O picătură din lacrima de pe obraz a căzut pe pagina scrisă și a murdărit totul. Mi-am spus că nu voi reuși să fac nimic singură. Am hotărât să îl aștept altă dată.
-Să știi, că te aștept… am şoptit fiind sigura că mă aude.
Pur si simplu eu 