Nu îți reproșez nimic, deși aș putea spune că ai fost egoist și ai plecat pe un alt drum, 
într-o altă viață
într-o altă viață. -Bună, Di! Ce făceai? Mă judecai ca un om? Te știam plină de iubire! Și tu vei păși în atemporal, dar nu este momentul, încă.
-A, sunt cuvinte lipsite de logică, înger luminos! Picătura de bunătate, pe care o am nu mă lasă să fac asemenea gesturi.
-Ani buni de zile și eu te-am judecat. Mie nu îmi place să spun „îmi pare rău”, știi aceasta. Îmi cer iertare, că am făcut așa ceva!
-Cum să își ceară un înger iertare? Mă faci să râd, Bogdane!
-Foarte bine! Râzi de un biet înger! Rolul meu ar fi îndeplinit, dacă ai râde sau zâmbi.
Cu aceste cuvinte, care mai răsunau în încăpere se făcu nevăzut. Ca de obicei, am notat cu o peniță primită în dar de la Bogdan, pe pagini neroase de timp, întâmplarea și dialogul. Mă străduiam, să îl redau cât mai coerent posibil.
Pur si simplu eu 