Dialog cu mine însămi

Am strania impresie că, uneori, cerul capătă culorile pe care noi le purtăm în suflete.
De câte ori îl vedeți voi albastru? Eu nu l-am văzut, decât în tonuri de gri. hqdefaultVreau să cred, că acest lucru nu este din cauza lipsei de optimism.
De ce lipsă de optimism? Fals! Mereu am fost o fire plină de viață, în ciuda a tot ce nu mi-a fost favorabil.
Am crezut, cred și voi crede că am o datorie față de mine însămi, în primul rând și apoi față de ceilalți: cea de-a lupta, chiar și cu morile de vânt, dacă va fi nevoie, pentru a deveni Eu însămi; indiferent de cerul este azuriu sau mohorât.
În fond, ce legătură are culoarea cerului cu ceea ce simt eu? Absolut niciuna! Ne amăgim, crezând că ar avea.
Sufletul unui om trist și nemulțumit plânge chiar și atunci când soarele îl binecuvântează cu razele lui. Cel ce cunoaște mulțumirea de sine, știe să râdă totdeauna.
Luați bine aminte la gândurile voastre și spuneți-vă „Mulțumesc pentru toate! Nu-mi lipsește nimic!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s