Un pod fără sfârșit

O trezise alarma telefonului, pe care uitase în ajun să o dezactiveze. Acum, lenevea în 5544200-silhouette-of-bridge-and-pair-of-lovers-on-sunset-background-Stock-Photopat, bucurându-se de prima zi de concediu și gândindu-se la ce avea de făcut în acea zi. Ajunsese târziu la cabana de munte, unde plănuise să petreacă cel puțin o săptămână.

Cabanierul, un bărbat de peste 45 de ani, o așteptase cu masa pusă și îi arătase camera și baia. Îi plăcuse felul în care se purta și nu își putea explica de ce se retrăsese atât de tânăr în munții aceia izolați. Împreună cu el locuiau la cabană o femeie, ce i-ar fi putut fi mamă și un băiat în cărucior cu o față ce trăda multă suferință, dar mereu zâmbitoare.

Turiști erau puțini, din câte își putuse ea da seama. Auzi un clopoțel, ce anunța că putea merge la micul dejun. Se spălă repede, își luă blugii și un pulovăr gros, apoi strângundu-și părul coborâ.

La masa, pe lângă cei familiari cabanei, mai erau doi tineri. Mâncară în liniște, o liniște ce i se părea apăsătoare, tot ce era pregătit pentru ei.

După ce terminară cu micul dejun, cabanierul consideră de cuviință să facă prezentările.

-Mă numesc Adrian Bratu, medic, actualmente administratorul acestei cabane moștenită de la unchiul meu, decedat în urma unui accident pe munte. Dânsa este mătușa, sora mamei, care preferă să locuiască aici cu fiul ei, Geo, vărul meu.

-Bună dimineața tuturor!, spuse Geo zâmbind cu timiditate și bunăvoință.

Salută oaspeții cu glas ferm și mătușa, pe care o nemulțumea modul deschis, în care fuseseră făcute minimele prezentări. Cei doi tineri spuseră că erau recent căsătoriți și aleseseră cabana pentru câteva zile.

-Bună dimineața! Eu mă numesc Liana Gheorghiu. Lia îmi zic părinții și prietenii și am terminat Istorie-Filosofie, dar nu profesez, din păcate. Predau limba și literatura română și în timpul liber scriu pentru o revistă. Mulțumim de găzduire, domnule Adrian! Pot să vă spun pe nume, nu-i așa?

-Da, sigur! Muntele unește oamenii, îi face mai prietenoși.

-Și eu cred acest lucru, spuse Geo încet, roșind.

-Dacă veți fi de acord, vă voi face trasee interesante pe munte și vă voi arăta locuri necunoscute, pentru mulți turiști amatori de drumeții. Este și o tiroliană, dacă vă încumetați și vreți puțină adrenalină. Cunosc împrejurimile și chiar locuri mai îndepărtate. Să ieșim afară, până la prânz.

Îl luă pe Geo în brațe, căci era cât un munte de om, și îl duse într-o poieniță, unde îl așeză pe o pătură.

-Te simți bine aici sau mergem în altă parte?

-Este perfect aici, Adi. Am multă lumină și voi putea desena munții. Mulțumesc!

Adrian era plăcut surprins de turiștii, pe care îi avea acum la cabană și își dorea ca aceștia să se simtă cât mai bine pe parcursul sejurului lor acolo. De multă vreme, nu mai venise nimeni și de aceea își luase mătușa și vărul bolnav să stea la el. Pentru Geo, această mutare din capitala fierbinte vara în colțul acela uitat de lume, era o adevărată binecuvântare, pe care știa pe deplin să o prețuiască. Făcuse mici progrese, începând să miște mai bine mâinile, desenând; iar picioarele i le masa Adrian zilnic. Liana se plimbă singură prin împrejurimi, culegând fragi și zmeură, care abia apăruse ici și colo. În zona aceea, exista un pârâu peste care treceau mai multe podețe făcute din scânduri mici și late.

Prânzul se apropia și merse să își facă un pic de ordine în camera cabanei, care mirosea a pâine și mâncarea ce se gătea. După ce termină de aranjat prin camere, se gândi că nu i-ar strica un duș. Coborâ la parter aranjată și îmbrăcată îngrijit, dar tot sport.

La masă toți erau veseli, iar mâncarea gustoasă dispărea încet-încet. Erau mulțumiți de toate, iar peisajele înconjurătoare îi încântau. Adrian îi întrebă, dacă vor să meargă într-o scurtă drumeție, după ce se odihneau un pic. Singura amatoare era Liana. Ar fi mers și tinerii căsătoriți, însă credeau că mai era destul timp pentru drumeții sau alte excursii.

Astfel, rămase să meargă doar Liana cu Adrian în acea drumeție în jurul orei 15.00. Ea se interesă de traseul montan propus de Adrian. Acesta o asigură că nu era unul greu, însă extrem de plăcut. Liana stătu de vorbă, până atunci cu Geo despre desenele lui, pe care băiatul le arăta tuturor mândru de ceea ce reușise să realizeze. Îi zise Lianei că vărul său îi promisese că în câteva luni va putea face și primii pași. Ea nu îl întrebă nimic despre accidentul suferit, bănuind că acest subiect l-ar întrista pe Geo. Iată că se trecuse de ora 15.00 și Adrian veni să o ia spre o destinație necunoscută de ea, deocamdată. Îi spuse pe curând lui Geo.

Înainte de plecare, Adrian verifică rucsacul, să vadă dacă a luat tot ceea ce îi trebui și o rugă pe Liana să își mai ia ceva cu ea. Aceasta îi spuse că avea tot ce îi trebuia, dar la insistențele lui urcă să își ia un hanorac. În lipsa ei, Adrian avu o discuție cu mătușa sa. Când cei doi plecară, era aproape ora 16.00 și Liana întrebă îngrijorată dacă nu ar trebui să amâne drumeția pentru a doua zi. Adrian o liniști, spunându-i că vor prinde apusul de soare și va putea face fotografii. O luară pe o cărare largă, care se îngustă mai târziu și trebuiră să meargă unul după altul; întâi Adrian, apoi Liana. Crengile brazilor formau sus un fel de boltă, iar cerul nu se mai vedea de la un timp. Adrian îi povestea Lianei multe legende ale acelor meleaguri, care o fascinau, dar o și înspăimântau câteodată. Ea începuse să obosească, însă încerca să se bucure de peisajul munților, umplându-și plămânii cu aerul proaspăt, din ce în ce mai rece. Nu știa cât era ceasul, iar cerul care devenise invizibil pentru a se putea orienta după el.

La un moment dat, Adrian îi spuse că nu știe, dacă se vor întoarce în aceea seară la cabană.

-După ce vom ajunge la capătul acestei poteci, vom trece un pod peste un râu și vom fi la prietenul meu la o cabană, unde vom înnopta.

-Un pod peste un râu? Eu nu pun piciorul pe nici un pod, fiidcă îmi este frică de apă și poduri. Merg zi și noapte pe jos, dacă va fi nevoie, dar pe pod nu trec, i se adresă Liana lui Adrian aproape țipând și îngrozită de spaimă.

Bărbatul nu se așteptase să îi facă probleme din cauza unui amărât de pod plutitor. Se așeză pe iarbă și se gândea cum să o ia pe Liana.

-Întreaga viaţă mergem pe un pod, Liana, de înainte de a veni pe lume până murim sau poate și dincolo de moarte. Avem mereu temeri sau frici în privința unor lucruri mult mai importante și tu te temi de un biet pod de parcă nu ar avea sfârșit. Hai, vino-ți în fire și termină cu copilăriile.

-Poți numi teama mea cum dorești, însă eu am căzut de pe un astfel de pod mică fiind și m-am speriat.45222755-Two-lovers-sitting-on-the-bridge-Man-kissing-the-forehead-of-the-woman-he-loves--Stock-Photo

-Lasă ce a fost odată! Acum ești matură, este o altă experiență, nici măcar nu ai văzut mărimea podului și în plus sunt eu cu tine. Câte argumente vrei să îți mai dau, pentru a ne continua drumeția? Dacă nu vei fi în stare să te stăpânești, ori faci singură cale-ntoarsă ori te voi trece eu în brațe podul. Alege!

Liana stătea lângă el pe iarbă și abia putu să rostească printre suspine:

-Bine, când voi vedea dimensiunea podului, voi lua o hotărâre.

Adrian se considera responsabil pentru ea și îi luă mâinile într-ale lui, încălzindu-le cu grijă.

-Termină cu plânsul, că nu ești copil sau babă. Hai sus acum și la drum, să vedem podul acela fără sfârșit pentru tine! O luă mai mult pe sus și reîncepură să meargă pe potecă. Mai merseră cam 15 minute și zăriră un pod relativ mic plutitor.

-Uite-l pe bau-bau, zise Adrian și începu să râdă, precum un tată ce își sperie copilul neastâmpărat.

Împrejurimile erau minunate, contrastând teribil cu starea de spirit a Lianei. Adrian o încurajă din nou, spunându-i să se relaxeze înainte de a trece podul, însă ea se încăpățâna să măsoare lungimea podului și adâncimea râului.
-Știi cum facem? Eu merg înaite, iar tu vii în urma mea ținându-te de mine. Nu trebuie să te temi, căci doar înainte este fericirea și moartea. Dă-l încolo de trecut! Te cramponezi de o amintire.
El o mângâie încet pe păr și se aplecă să o sărute, ea se îndepărtă de Adrian.
-Te rog, lasă-mă să te trec eu în brațe podul. Liana…țin la tine! Dacă îți voi spune că m-am îndrăgostit de tine, de cum ai intrat în cabană vei zice că te mint.
-Nu știu ce să îți zic…Și eu te plac, însă nu pot spune că te iubesc, nu acum și aici. Pentru tine sunt o necunoscută din ecuația vieții.
El o luă în brațe și o trecu repede podul, așezând-o pe iarbă să se odihnească. Era întunecat la față și îi spuse mâhnit că se înșeală.
-Curând vom pleca spre prietenul meu, căci se lasă întunericul, o

anunță el.

Adrian lumina drumul cu lanterna, dar ea tot se împiedica din când în când de câte o cracă aflată pe poteca ce îi conducea spre cabana prietenului. După puțin timp, în care merseră tăcuți, se zăriră luminile unui adevărat hotel, nicidecum a unei cabane.

-Wow, aceasta este cabana prietenului tău?, întrebă plăcut surprinsă Liana.

-Este o cabană mai mare, un hotel cu patru etaje, piscină, sală de fitness și am vrut să fie o surpriză pentru tine. La mine nu aveam asemenea condiții. Poți rămâne aici cât dorești.

-Eu am rezervat cameră la tine la cabană, nu la un hotel luxos și te asigur că nu mă voi muta aici. Înnoptăm doar, așa am convenit, nu?

Adrian se bucură un pic, dar mai avea destul până la inima ei, credea el. Lucrurile se aranjaseră de așa natură, încât amândoi să fie mulțumiți.

-Bun venit!, îi întâmpină prietenul, un bărbat jovial. Am o cameră pentru voi la etajul unu, lângă a mea și a soției mele. Veți primi masa de seară, că cină nu îi pot spune la ora aceasta.

Când auzi de la hotelier că rezervase o singură cameră, Liana îi aruncă o privire, de parcă vroia să îl bată, lui Adrian. Ajunși în cameră îl luă la întrebări, iar acesta îi spuse că nu putea cere două camere și că el va dormi pe o saltea jos.

-Cum să dormi tu jos, iar eu în patul dublu? Dormim amândoi în pat ca oamenii civilizați.

-Parcă nu am mai dormit jos! Liana, stai tu liniștită în pat și nu-ţi mai face atâtea griji! Mai bine ai mânca, să nu mai deschizi gura. Ia te uite ce de bunătăți ni s-au trimis! Șampanie rece ca la o petrecere!

Adrian se ridică în picioare, scoase un inel și pe cel mai serios ton se adresă Lianei:

-Știi că te iubesc…vrei să fii logodnica și apoi soția mea, până dincolo de moarte, necaz sau bucurie? Jurăminte de iubire nu prea știu să rostesc, însă îți voi dovedi dragostea prin fapte.

Liana rămase cu gura căscată, mută de uimire.

-Te las să te gândești până vrei, dar acceptă măcar inelul. Te iubesc!

Liana găsi cu greu cuvintele potrivite pentru a răspunde cererii, după o lungă perioadă de tăcere, în care se gândi la cât de mult îi lipsise afecțiunea în viață. Acum o primea într-un mod straniu de la un bărbat aproape necunoscut, pe care îl îndrăgea și de care se simțea clipă de clipă tot mai atrasă într-un fel inexplicabil.
-Pur și simplu nu te pot refuza, izbucni ea. Dacă aș face-o, aș regreta, probabil tot restul vieții


Au trecut ani frumoși pentru ei, trăiți în capitală, însă într-o zi împreună cu Geo si cei doi copii se îndreptară spre vechea cabană într-o excursie. Geo, care se făcuse mai bine, vru să vadă podul plutitor despre care i se povestiseră multe istorioare. Liana le spuse tranșant că va rămâne la cabană, iar Adrian o întrebă dacă nu vroia să revadă peisajul de la pod.
-Este în amintirea mea totul. Un pod. Atât.

 

 

Mai multe texte gasiti  in tabelul de pe blogul lui Cartim.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Un pod fără sfârșit&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s