Fotografiile din albumul buniciii

Fugea cu paşi mărunți de copil prin grădina bunicii. Avea o rochiță frumoasă, cumpărată de tatăl ei de la Paris, unde fusese cu treburi. Mereu îi aducea de pe unde mergea câte ceva, o răsfăța. Copilei îi plăcea să fie în centrul atenției, iar drăgălășenia ei nu o împiedica și toată lumea o băga în seamă.

-Maman, uite ce flori frumoase sunt aici! De ce papa nu le fotografiază, pentru a le pune în album?

Își aducea cu drag aminte de acele vremuri, când viața nu îi era umbrită de nici un nor și se juca prin grădina bunicii. Acum, rămăseseră doar acele minunate amintiri și uneori, erau suficiente.

-Draga mea, întoarce-te în casă, căci s-a făcut atât de cald pentru tine!, o strigă mama ei pe micuța Alice.

-Da, vin imediat. Uite, ce am găsit în tufișul acesta! Ce frumoși sunt amândoi!

Mama ei se îndrepta cu pas ușor către Alice, să vadă ce minunăție mai descoperise.

-Năzdrăvană te-ai mai făcut, copilă!

În tufiș, Alice găsise doi pisoiași, ce nu aveau încă ochi.

-Să îi luăm în casă cu noi, mami. Uite-i ce micuți sunt, spuse fetița către mama ei, care privea și ea pisoiașii. Le dăm să mănânce, să crească și ei mari, spuse cu inocență copila.

-Alice, dar nu îi putem lua de aici, fiindcă sunt prea mici și mama lor o fi vrând să își hrănească puii, cum te hrănesc eu pe tine. Dacă va apare mama lor, își va face griji pentru ei. Va trebui să așteptăm, să vedem dacă sunt într-adevăr părăsiți. Până atunci îi vom hrăni cu lapte aici, în tufișul lor.

-Și dacă nu vine mama lor să îi îngrijească, rămân singurei și flămânzi?

-Da, draga mea, rămân singuri, însă ei nu depind așa mult de cea care i-a născut. Animalele au alte capacități de adaptare. Ei, dar tu ești prea mică să înțelegi aceste lucruri. Acum, hai în casă. Trebuie să vină și tata și vom sta la masă.

-Ce copilărie frumoasă am avut, șopti cu glas blând. Drumul vieții a fost o linie sinusoidală pentru mine. Oare de ce? De ce-urile  acestea stupide ale mele…

Alice intră împreună cu mama sa în casa de la moșia bunicilor. Nu era foarte mare, dar suficient cât să încapă toți nepoții și copii lor. Avea o grădină cu o livadă de meri, peri și pruni, care le era pe plac, mai ales, năzdrăvanilor mici. Se urcau în pomii fructiferi, lăsându-i fără de roade. Bunicul îi mai certa, din când în când, dar bunica niciodată nu ridicase tonul la ei. Acum, Alice era cea mai mică dintre nepoți și o răsfăța, citindu-i povești la culcare sau arătându-i fotografii din albumul său. Masa era încărcată cu tot felul de bunătăți pentru copii aflați în vacanță, dar și pentru adulții veniți să ia o gură de aer curat în luna lui Cuptor. .

Alice se foia pe scăunelul de lângă mama ei, gândindu-se la cei doi pisoiași. Mâncă cu poftă înghețata făcută de bunica ei, care era cunoscută ca o specialistă în dulciuri și înghețată.

-Mami eu am terminat de mâncat. Violeta tu mai ai? Aș vrea să mergi cu noi să vezi ce pisoiași am găsit, îi spuse Alice verișoarei celei mai mari, pe care o îndrăgea cel mai mult.

-Merg cu tine și tante, dacă te speli pe mâini de înghețată și la guriță.

-Știam eu că trebuie să mă spăl, dar te las să mă dăscălești, altfel nu ai fi tu, zise Alice, dând din mânuță în semn că o înțelege.

O zbughi pe ușa afără și ajunse imediat la tufișul, unde erau cei doi pisoiași. Aduseseră cu ele puțin lapte într-un castronel. Alice îl îmbie să mănânce, dar ei mieunau și se ascundeau. Între timp, venise și mama micuților și își hrănise progeniturile.

-Uf, nu vom putea să îi mai luăm în casă. Măcar să vină papa să îi fotografieze pentru albumul bunicii. Știu că și-a cumpărat un aparat frumos.

-Alice tu știi prea multe pentru vârsta ta, nu crezi?, îi reprosă verișoara. Tante Emilia cum o lăsați să se bage în toate?, își întrebă mătușa.

-Este mică, încă, nu știe ea tot ce ar dori, își liniști nepoata mama Alicei.

-Ce mai facem aici, dacă a venit mama puilor?

-Să vină mai târziu papa, pentru a le face fotografii, spuse întristată Alice. Vreau să îi dau și bunicii una.

-Bunica are fotografii cu fiecare dintre noi sau grupuri, știați?

-Eu am văzut albumul bunicii. Este impresionant și te fascinează, se lăudă Violeta.

-Și eu îl voi vedea în curând, iar fotografiile pe care le va face papa, o vor încânta pe bunica. Îl voi ruga pe papa să mă pozeze cu cei doi pisoiași în grădină.

Tatăl Alicei îi făgădui, că îi va face pe plac, numai să îl lase să termine cu actele lui. Alice rămase cu mama și bunica în grădină sub un copac bătrân, până la lăsarea serii, când luau cu toții cina. Masa de seară se dovedi la fel de gustoasă, iar nepoții își începură îndată după cină joaca. Doar Alice stătea îngândurată, fremătând de așteptare, într-un colț al camerei.

-Alice, copilă dragă, unde sunt pisoii tăi?, o întrebă tatăl ei zâmbind. Nu mai dorești să te fotografiezi în brațe cu ei? Te vei urca pe scăunel și îi vei lua câte unul într-o mână, ai înțeles? Eu trec după pânza aceasta și te pozez, când zici tu că ești pregătită pentru poză. Mama vrei să stea cu tine?

-Nu este nevoie!

Alice luă câte un pisoiaș în fiecare mână și se sui pe scăunel, așa cum îi spusese tatăl ei. Radia de bucurie, îmbrăcată într-o rochiță drăguţă ca și ea, pentru că va avea poze cu pisoiașii. După ce fusese fusese fotografiată Alice, bunica zise să facă și cu ea o poză, să o păstreze ca amintire în albumul său. Astfel, tatăl lui Alice făcu o mulțime de fotografii cu nepoţii, dar și cu copii bunicilor.

-Voi fi cea mai bogată bunică cu atâtea poze!, zise bunica încântată.

Până târziu în noapte, tatăl Alicei se ocupa cu developarea pozelor, în timp ce copii visau îngerași.

Peste două zile, în albumul bunicii zâmbeau din fotografii nepoții unei vieți despre care nu știau aproape nimic, însă și-o doreau minunată și plină de experiențe plăcute. Bătrăna mai dădu o filă din album și spuse dusă pe gânduri:

-Nu știu câte am realizat din cele ce mi-am propus, dar viața a fost generoasă în toate cu mine. Am urcat, am coborât și uite așa am trăit…

 

Alte scrieri pe aceeasi tema gasiti in tabelul lui Cartim.