Lănțișorul de argint (4)

Se plimba nervos prin fața bisericii neîndrăznind să intre și gândindu-se la prietena lui dragă, care zăcea pe patul de spital inconștientă.

Operația decursese normal, până când medicii își dădură seama că tumoarea avea dimensiuni mult mai mari, decât crezuseră ei la început. Îi spuseseră lui Costin că dacă nu își revine din comă în scurt timp, nu mai avea prea multe șanse să trăiască.

Costin se întrebă de când nu mai fusese la biserică și dacă avea vreun sens să mai intre, după toate cele întâmplate. Într-un sfârșit, se hotărâ să intre, pentru a-I cere socoteală lui Dumnezeu. Înăuntru erau câteva femei și preotul, care tocmai terminase sf. Liturghie și se pregătea să plece acasă.

Tânărul merse spre preot și îl întrebă revoltat:

-De ce spuneți că Dumnezeu este bun, când prietena mea zace între viață și moarte, iar eu mă aflu în pragul disperării?

-Tinere încearcă să îți potolești aceste porniri. Te-ai rugat pentru prietena dumitale sau ai făcut bine vreunui om nevoiaș?

-Ce legătură are una cu alta?

-Uite, astfel gândeam și eu, când mi-am pierdut fiica de 18 ani. Nu eram preot pe atunci, dar mergeam duminica la biserică și mă străduiam să fiu un soț și un tată cât mai bun. Imaginează-ți cum este să îți plece la Ceruri singurul copil. M-am răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și am început să beau, să fumez, să îmi bat soția…multe.

Ce am rezolvat cu acestea? Mi-am distrus sănătatea, prietenii nu mai vorbeau cu mine, spunând că am înnebunit; soția plângea, topindu-se pe picioare.

Ajunsesem să cerșesc, când într-o noapte am avut un vis, pe care nu-l pot povesti; dar care m-a trezit la realitate, făcând din mine un om, ce își dorea să redevină ceea ce fusese. Am dat la teologie dintr-un impuls lăuntric, când s-a stins din viață și soția. Rămăsesem eu și Dumnezeul din mine. Mă rugam din suflet să fiu iertat și mulțumeam pentru tot ce primisem sau primeam. Așa am ajuns preot în această biserică, unde nu întâmplător ai intrat și tu.

Hai, să ne rugăm pentru prietena ta. Vei vedea puterea rugii tale curând!

Costin ascultase cu atenție mai ales spre sfârșitul povestirii bătrânului preot. Nu îi venea să creadă că și alți oameni au necazuri. Se credea singurul năpăstuit de pe această planetă, ba chiar din întreg Universul.

Reuși să spună câteva cuvinte odată cu preotul, dar nu se putea gândi la ceea ce zicea bătrânul, căci gândul lui era la prietena sa atât de bolnavă. Suferința ei se transformase în ceva care îl făcea să urle de o durere, ce i se pusese ca un nod în gât și ar fi vrut să plângă. În zadar preotul îi spunea să se roage, el ar fi plâns.

După un timp, părăsi biserica și preotul și mergea cu capul plecat și răvășit de durere spre spital. Altă direcție nu mai cunoștea și își promise să nu mai cunoască. Se întreba cum putuse, ea cea plină de viață, să stea acum atât de aproape de moarte. Era peste puterile lui de a o percepe în acea situație.

Ajuns în fața spitalului se așeză pe iarbă și îi ceru lui Dumnezeu să facă o minune, dacă exista cu adevărat.

-Te rog, fă Tu ceva pentru ea!

Stătea acum pe iarbă și aștepta ceva. Ce anume, nu știa nici el. Era în fața spitalului, dar nu avea putere să urce la ea. L-ar fi durut prea mult să o vadă în halul acela.

Se întinse, privind cerul ce i se părea plumburiu. Își zise că ar fi, probabil, mai bine să accepte situația. Nu vede nici o ieșire din labirintul întortocheat. În cele din urmă, sleit de orice vlagă, adormi și o visă cum vine la el alergând. Îl strânse de mână și îi zise: „Trăiește viața ca pe-un miracol.” Se trezi buimac și simți o asistentă lângă el, ce părea că vrea să îi vorbească.

-Domnule, domnișoara s-a trezit din comă și a întrebat de Costin. Dumneavoastră sunteți, nu-i așa? Aveți voie doar 5 minute să stați cu ea.
Nevenindu-i, parcă, să creadă o porni pe scări, urcând câte două.
-Oare, chiar am visat-o sau a fost aievea lângă mine? Sunt prea obosit, pentru a putea gândi coerent. Mi-ar trebui câteva ore de somn, să mă refac, căci de-acum va avea cea mai mare nevoie de mine. Întâi să o văd cu ochii mei că îi este mai bine, apoi voi vedea, reflectă Costin cu glas tare.
Asistenta îl strigă din urmă. Săraca femeie nu putea ține pasul cu el.
-Stați un pic mai încet. Unde vă grăbiți așa, că nici nu știți unde se află prietena dumneavoastră.
-Vă rog, să mă iertați, dar nu mi-am dat seama că merg prea repede. În ce rezervă este?
-Vă conduc eu, dar lăsați-mă să îmi trag sufletul, că nu mai am 20 de ani. Să luăm liftul de la etajul întâi. Prietena dumneavoastră este la etajul trei, la chirurgie.
Așteptară o mie de ani liftul, i se păru lui Costin. După un timp prețios, în care ar fi ajuns
-Aici este. Luați halatul acela pe dumneavoastră și nu uitați că aveți voie doar 5 minute. Nu trebuie să se obosească, așa că vorbiți-i despre ce doriți.
-Costin, îi spuse ea cu glas întretăiat de plâns și oboseală, mi-am revenit cu adevărat sau visez?
-Desigur, acum, ești din nou printre noi. Vrei să te convingi că nu visezi?
Costin o sărută ușor și o mângâie pe părul acoperit de bandaj.
-Simți că trăiești, acum? Să nu mai faci prostioare de-acestea, să mă bagi în sperieți. Doar cu perfuzii te țin ăștia? Capul te doare tare?
-Da, mă doare, iar de hrana lor artificială m-am săturat. Nu i-am lăsat să îmi ia lănțișorul de la tine!
-Gata vizita pentru azi. Și așa ați stat mai mult!, spuse intransigenta asistentă.
-Să ai grijă de tine, draga mea. Eu vin și mâine. Mă lăsați să o sărut doamnă?
-Nu-i treaba mea tinere. Fă ce dorești!
O sărută, își luă rămas bun și ieși din rezervă cu un zâmbet obosit, dar mulțumit pe buze. Se îndreptă spre camera de hotel, gândindu-se la un duș și la un somn bun.
Starea ei era pe zi ce trece vizibil mai bună. Costin o ajutase să facă câțiva pași, întâi prin mica rezervă a spitalului, apoi pe holul lung. Când nu aveau ce discuta, tăceau privindu-se și acest lucru o liniștea. Ea ar fi vrut să plece mai repede acasă, dar medicii o țineau sub observație. Costin avu grijă să nu se plictisească, aducându-i reviste și cărți. Când medicii îi dădură drumul acasă,
Costin simți că i s-a luat o piatră de pe inimă, dar durerea ce îl răvășea persista și exista undeva în sufletul său.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s