Portretul

Pictorul se întorsese târziu de la petrecerea dată de prietenul său cel mai bun, din cauză că vechea lui mașină făcuse o pană; iar acum mai lenevea în pat gândindu-se, cum ar fi mai bine să termine acel portret ce i se încredințase.
Portretul trebuia să fie un simbol al păcii și prieteniei, înfățișând un porumbel cu o ramură de măslin. Într-un final, se gândi ce ploaie îl prinsese în seara trecută și cu ce s151răceală se pricopsise de la acei picuri mari de ploaie.
La trecerea prin pasaj începuse și vijelia. Acum, strănuta și îl durea în gât. Își spuse că un sirop de păpădie, pe care îl preparase în primăvară, ar fi tocmai bun pentru gâtul său suferind. Din cauză că își scosese mai demult amigdalele, avea mereu probleme cu gâtul, mai precis făcea laringită, posibil faringită.
-Ce frumos am petrecut timpul aseară împreună cu prietenii mei!, își zise pictorul în drum spre bucătărie. Ar fi fost perfect, dacă nu ploua și ajungeam acasă cu mașina întreagă, continuă el gânditor.
Se opri o clipă în fața șevaletului cu pictura sa și luând un penel trasa câteva linii pe viitorul său portret al porumbelului.
Își imagină că o potecă invizibilă leagă prietenia de pacea, pe care ar fi normal să o simțim în forul nostru interior.
-Ce proști suntem câteodată, se autoironiză pictorul!
Alte texte trasate cu penelul gasiti in tabelul lui Cartim.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s