Dialog cu mine însămi (4)

Îmi sunt gândurile pustii, dar atât de pline de tine; om ce ești ca un necunoscut. Inima cântă imnuri de iubire, însă mi-e teamă să spun cuiva ce simt.

Unde te-am mai întâlnit? În ce viață sau în ce lume?

Ești departe și totuși atât de aproape, pot să te ating în vis.

De-aș fi putut scrie în metafore versuri, oare cum te-aș fi descris?
Poate, o apă limpede, curată și caldă, de prea departe și atât de aproape, lângă sufletul meu. O muzică a inimii, ce cântă ritmic: tic-tac prea des, într-un puls alert, ce parcă vrea să te cheme. Cum să te strig pe nume, întreagă această lume ar auzi?

„Cât de departe?”, cântă Holograf, iar eu mă întreb „cât de departe pot fugi de tine?”. Nu mă pot ascunde nicăieri de iubire. Când mă vei căuta, îți voi răspunde sincer!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s