Dorință

Mi-am dorit totdeauna să trăiesc frumos, în armonie cu mine însămi și cu cei din jur. M-am întrebat în fiecare zi, dacă am reușit să obțin de la mine întâi; apoi de la ceilalți, o cale presărată cu bucurie de urmat.

646x404Răspunsul nu a fost totdeauna afirmativ. Viața mea nu mi-a oferit mereu, ceea ce am vrut. Uneori, a fost sfâșietor de tristă ca o ploaie rece, alteori mi-a dăruit veselie moderată; însă aproape întotdeauna după ploile din viața mea am întrezărit măcar colțul unui curcubeu.

Am trăit cu această credință: viața poate fi frumoasă! Chiar dacă un cuvânt fără bunăvoință mi s-a adresat, nu l-am băgat în seamă. Aș vrea să mă pot detașa mai ușor de oamenii, care nu-mi arată prea multă prietenie.

Oriunde m-or purta drumurile vieții, îmi doresc, din toată inima, să fie bine și frumos. Astăzi, nu am de unde ști, ce destinație voi avea, dar cu siguranță ziua de mâine va fi cu totul altfel. Cât de greu a fost ieri, trecutul!

Prezentul îl trăiesc făurit în trecut, iar viitorul îl creez chiar în clipele acestea. Sunt foarte importante gândurile de acum pentru un viitor luminos. Păstrează ceea ce îți este de folos și lasă restul!

Sper, să fiu mai atentă în prezent pentru viitor!

Text scris pentru Jocul cuvintelor

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s