Călugărul

Se așezase în capătul mesei de culoare caju și se încăpățâna ca un copil de gimnaziu să măsoare congruența a două triunghiuri, ca și când ar fi fost o temă. Ajunsese la aceea mânăstire, pentru că avusese o decepție în viață; nu dintr-o alegere a vieții monahale, nu din vocație.
Avea o fire veselă, nicidecum predispusă la închiderea într-o carapace; cum numea în monjeglumă mânăstirea.
-În fond, este și aceasta o cale de-a trăi, gândea călugărul. Parcă aș fi eroul unui roman de capă și spadă, își continuă el gândul. Am eu chip de călugăr sau de cavaler din legendele aventurierilor?
Deveni serios, când observă incongruența.
-Va râde de mine elevul acela. Trebuia să fie congruente, bănuiesc. Își puse apă într-un pahar din carafa, ce se afla pe masă.
-Mai să dea în clocot apa, din cauza acestui timp călduros! Doamne, ce caniculă! Suferea cu inima și își spuse că ar fi binevenit un consult la cardiolog. Se făcuse târziu, iar el aștepta să meargă la slujbă.
În sfârșit, auzi acel clopot ce anunța slujba utreniei. Deși era atât de târziu, vremea tot călduroasă rămăsese.
Mergea puțin adus de spate pe aleea pavată, ce ducea spre biserică.
Text scris pentru Jocul cuvintelor

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s