Când covorul devine fermecat

La acea oră din zi, în sufrageria casei de vacanță nu se mai afla nimeni. După prânz, majoritatea familiei numeroase se retrăsese să își facă siesta; iar neastâmpărații copii zburdau prin iarbă, jucându-se. În bucătărie, menajera spăla vasele murdare și fredona un cântecel vesel.
Se gândea la pata de pe covor, făcută de tânărul invitat și nu știa; cum o va scoate.
-Cine l-o fi adus aici pe maimuțoiul ăsta înfumurat, care își dă atâtea aere; dându-mi o sarcină în plus: cea de a curăța covorul?, se întreba tânara fată, care îl plăcea pe acest invitat. Of, să termin odată de rânduit prin bucătărie, să mă pot odihni puțin. die-schlumpfe-3-das-verlorene-dorf
În acest timp, din sufragerie se auziră niște zgomote ciudate. Tânăra puse ultimul vas în chiuvetă, grăbindu-se să vadă ce se întâmplă în camera din față. Văzu cu uimire trei omuleți albaștri, precum ochii ei azurii; care curățau cu sârg pata de pe covor.
-Cine sunteți şi cum ați ajuns aici? îi întrebă cu voce tare fata uimită.
-Sst! Vorbește mai încet, să nu fiiauzită. Noi suntem Pic, Puc și Poc ajutoare ale oamenilor cu ochi albaștri și suflet bun, spuse unul dintre omuleți; arătând spre pata curățată. Gata, am curățat pata, reluă omulețul, radiind de bucurie. Să știi, că este de ajuns să ne rostești numele la nevoie, iar noi venim să te ajutăm.
Înainte ca tânăra să apuce să îi mai întrebe ceva, apăru un covoraș albastru; cu care zburară pe fereastră, făcându-se nevăzuți.
-Ce chestie ciudată!, zise ea uitându-se după covorașul fermecat.
-Ce faci, vorbești singură? o întrebă tânărul invitat, pe care nu îl auzise coborând.
-Eu…nu. Tocmai, am terminat de curățat pata, se bâlbâi ea și o porni, alergând pe scări.
În urmă, îl auzi strigând-o să mai rămână să vorbească cu el.
Tânăra fusese adusă în casă pentru a se ocupa de copii, nicidecum drept menajeră. Avea o educație aleasă și un suflet deosebit, iar când menajera se căsătorise primise să o înlocuiască pentru o perioadă de timp. Acum, stătea în camera ei, roșie la față; bodogănindu-l pe tânărul oaspete.
-Ce o fi vrând de la mine? Nu am timp, să discut cu el pe căldura aceasta. Toată lumea se odihnește, numai dumnealui vrea să discute cu mine. Ia să îi chem pe cei trei omuleți albaștri, poate mă pot ajuta. Pic, Puc, Poc puteți veni?
Covorașul albastru se vedea în zare și în scurt timp intră pe fereastra camerei ei.
-Suntem la dispoziția ta, spuseră cei trei în cor. De data aceasta, ai de furcă cu tânărul oaspete, nu-i așa? Stai puțin și te odihnește, apoi coboară și discută cu el; căci nu poți ști, ce vei afla. Fiecare om are o taină a sa, iar unele merită să fie cunoscute.


-Dragii mei omuleți albaștri, eu nu vreau să cunosc tainele oamenilor; oricât de extraordinare ar fi ele. Îmi doresc să îmi aflu tainele sufletului meu, căci mie acestea mi se par cele mai importante. Nu am dreptate? Voi ce credeţi?
-Fată cu suflet bun, noi ți-am spus că ar fi indicat să discuți cu acel tânăr, deoarece am crezut că așa ar fi bine pentru suflețelul tău. Nu ți-am impus nimic și ești liberă să iei ce decizii consideri că sunt mai bune. Te vom susține și de acum înainte, iar tu să ne iei drept prietenii tăi cei mai buni. Greu găsești oameni buni sau compasiune, când este cazul.
-Da, aveți multă dreptate și vă mulțumesc pentru toate sfaturile și ajutorul, încheie fata zâmbidu-le celor trei omuleți.
Își luară covorașul albastru și plecară pe fereastră. Tânăra fată căzu pe gânduri. Nu știa deloc ce să facă. Mintea îi spunea să asculte de Pic, Puc și Poc; iar inima să coboare pentru a discuta cu tânărul oaspete. Totuși, ce i-ar zice acela care uneori o plictisea?
Copii erau mult mai plăcuți, deși făceau atâtea obrăznicii.
-Copilașii rămân inocenți cu toate năzdrăvăniile lor. Ce ar fi, dacă m-aș juca cu copii și l-aș lăsa în pace pe tânăr? Aș fi bine dispusă în compania lor și nu mi-aș face atâtea probleme. Simți că luase hotărârea cea mai bună, iar din depărtare auzea glasurile celor trei omuleți albaștri, care o aprobau. Avea sentimentul că acești copilași, pe care îi îndruma tot timpul cu excepția vacanțelor, îi dădeau din drăgălășenia lor.
După ce se odihni și întreaga familie coborâ în salon, se îndreptă și ea spre grădină. Acolo se jucă cu copii, se dădu în leagănul cel mare și se simțea o enormă bucurie.
-Cred că această bucurie provine din interiorul meu, din întâlnirea cu mine însămi! Auzi, din nou, glasurile aprobatoare ale omuleților albaștri. Într-un cuvânt, credea că întâlnirea omuleților adusese o schimbare majoră în viața ei.
-Vă iubesc, dragii mei prieteni albaștri și vă mulțumesc din toată inima!
Text scris pentru Jocul cuvintelor

 

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.