În căutarea perfecțiunii

 

Intrase în Biblioteca Județeană a orașului fremătând de nerăbdare. Era un bărbat tânăr, brunet, ce părea mai degrabă atlet decât cititor. Nu am nimic cu tinerii, care își doresc să arate bine. Merse direct la bibliotecara, care răsfoia fără niciun chef o carte. Căldura îi dăduse acea stare, căci de obicei citea cu multă plăcere.
bibliotecarTânărul îi ceru pe un ton politicos și ferm:
-Bună ziua! Aș dori să împrumut o singură carte: „În căutarea perfecțiunii”. Nu îi cunosc autorul.
Tânara îl privi puțin, apoi îi răspunse la fel de politicos:
-Mă tem că faceți o confuzie cu cartea „În căutarea timpului pierdut”. Personal, nu am auzit de această carte…”În căutarea perfecțiunii”, rosti ea pierdută în gânduri.


Îl cunoscuse pe acest tânăr, care îi ceruse acea carte inexistentă, la mătușa ei într-o vară la fel de călduroară sau poate mai fierbinte, datorită sentimentelor neîmpărtășite pentru el. Nu o recunoscuse îmbrăcată în uniforma de bibliotecară și credea că este mai bine astfel. Îi studia trăsăturile, pe care le îndrăgise în grădina mătușii și pe care el le considera perfecte.

Ar fi putut, cu oarecare ușurință să redea discuțiile avute cu el.

-Alina ce crezi tu despre perfecțiune? o întrebase Radu într-o după-amiază, când se plimbau pe aleea, ce duce spre mica grădină.

-Contează pentru un viitor medic părerea mea? îl luă ea ușor în glumă.

-Termină cu glumele astea! Dacă te-am întrebat, înseamnă că au o anumită importanță. -Radu…nu știu ce să-ți răspund. Cândva, credeam că există această perfecțiune…

-Și acum nu mai crezi sau ai altă opinie?

-De ce nu mă lași să îmi termin frazele? Ții morțiș să vorbești doar tu, să te impui. Acest lucru poate fi numit „tindere către perfecțiune” sau orgoliu, nu-i așa?

-Da, probabil. Recunosc că nu sunt modest, dar nici orgolios. Ceva între. Tu, în schimb, ești prea modestă. Să revenim la perfecțiune. Continuă, ceea ce doreai să-mi spui.
-Mda, spuneam că am crezut în perfecțiune, însă acum pot zice că aceasta este o iluzie sau o prostie. Cum se poate un om numi perfect, când are atâtea defecte sau imperfecțiuni? Nu ți se pare ridicol? Gândurile mele se îndreaptă mai mult către Divinitatea, de care tu nu prea vrei să mai auzi. În fine, știința te-a schimbat, dar să știi că nu mai sunt la fel lucrurile. Știința a făcut pași spre divinitate și invers.

 

-Este discutabil Alina. Prefer să cred în valorile științei, deoarece ea îmi dă certitudini. Sunt sigur de reuşita unei operații, chiar dacă nu mă rog înainte de-a intra în sala de operație.

-Chiar și atunci când această operație presupune un risc crescut pentru pacient? Nu spui și tu măcar „Doamne ajută neștiinței mele”? Știi eu cred că un gând smerit te poate ajuta, înainte de o operație dificilă. Ești așa încrezut?

-Aici este vorba de altceva, Alina. De încrederea și priceperea mea. Să știi, că uneori, spun să fiu ajutat, înainte de operații grele. Nu sunt încrezut, cum bănuiești tu. Îmi place, totuși, perfecțiunea în viitoarea mea profesie. Acum, la rezidențiat, este mai simplu, dar când voi opera singur…însă nu mă tem, încheie Radu plin de entuziasm.

O privi pe Alina, care mergea cu capul ușor plecat, îngândurată.

-Nu știu, dacă este bine să pun etichete. De fapt, sunt convinsă că greșesc, făcând acest lucru. De ce să fim perfecționiști? se întreba ea neliniștindu-se.

 

Dispre casă se auzi vocea mătușii:
-Este timpul să cinăm. Voi nu veniți?
Se uitară unul la altul și izbucniră în râs.
-Venim imediat! Nu ratăm cina, adăugă Radu.
Erau tineri, voioși și atât de flămânzi, încât au mâncat tot ce li s-a servit. Radu își aranjase tacâmul și mânca tacticos, nevrând să facă firimituri. Punea fiecare rest de mâncare pe șervețel de alături. Alina îi observa această meticulozitate calificând-o drept perfecțiune. După cină, au ieșit toți afară, în grădina înmiresmată. Radu făcea mereu observații gramaticale. Alinei îi sări țandăra și îl întrebă:
-Cum poți cere tuturor perfecțiune? Dacă tu ai fi perfect aș înțelege, dar nici atunci!
Radu înghiți în sec și tăcu.
                                                                          *
Gândurile îi reveniră în sala de împrumut a bibliotecii și îl vedea pe tânăr gesticulând și spunând că această carte există. Zise indignat:
-Cum puteți spune că fac o confuzie? Aceasta este o adevărată jignire!
-Iertați-mă, dar cu ce v-am jignit?
-Spunând că fac o confuzie.
-Toți facem greșeli, iar unele sunt mult mai grave decât această banală confuzie. Nu credeți?
-Sigur, vă cred. Toți greșim în viață mai mult sau mai puțin. Câte greșeli am făcut eu, însă nu acest lucru este important. Să ne corectăm greșelile și să nu devenim ignoranți, zise îmblânzit tânărul.
-Mă bucur, că avem aceeași părere și că v-am putut fi de un oarecare folos, încheie cu bucurie fata și zâmbi.

 

 

Text scris pentru Jocul cuvintelor.

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;În căutarea perfecțiunii&8221;

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s