Regăsirea

De la fereastra restaurantului mic și elegant, unde luase cina, putea zări picăturile mari de ploaie, ce stropeau trecătorii grăbiți să se ascundă pe undeva.

rain-in-the-city-tom-shropshireÎși aminti cum, atunci când era mică se uita pe fereastrele deschise, când ploua și se amuza ca și acum de oamenii, care fugeau de ploaie.

-De ce oare fug oamenii de ploaie și nu știu să se bucure de binecuvântarea ei? gândi tânăra.

Tresări, când în restaurant intră un bărbat, ce își trecea mâinile prin părul ud, încercând să și-l usuce. Se uită prin încăpere, căutând un loc liber la o masă. Singurul era la masa ei de două persoane și merse cu pași hotărâți către acea masă. Cu glas ostenit, întrebă dacă deranjează și se așeză, fără să aștepte răspuns. Tânăra îl privea nedumerită, iar când bărbatul o fixă se întrebară amândoi odată:

-Tu?

Erau atât de bulversați, aproape năuciți, de întâlnire, încât nu erau în stare decât să se privească drept în ochi. După minute întregi de răvășeală, bărbatul o întrebă în șoaptă:

-Mă mai ții minte?

***

Gândurile fetei erau demult plecate spre alte vremuri, care o făcuseră dea dreptul fericită și nu auzi întrebarea. Vorbeau atât de mult și orice subiect îi înveselea.

Aveau multe lucruri în comun, iar pe zi ce trece se descopereau unul pe celălalt. Acum, nu trebuie să ne imaginăm că totul era roz și nu existau puncte diferite de vedere. Erau și din acestea, însă, din fericire pentru ei, acestea păstrau anumite limite ale bunului simț sau poate ale înțelegerii, încrederii, prieteniei.

Într-o zi, el i-a propus să meargă în excursie la munte, înălțimile fiind destinațiile lor favorite. Au ales de comun acord o cabană pe Valea Prahovei, deoarece aveau câteva zile libere și era mai aproape. Când au plecat, el i-a zis că vrea să îi facă o surpriză acolo în vârf de munte.

Ea nu a spus nimic pe drum și aștepta.

Surpriza a venit abia în penultima seară. Bărbatul i-a făcut un fel de declarație de dragoste sub forma unui legământ. A fost ceva atât de minunat, dar dificil de înțeles. Pentru restul vieții lor, propunea el, urmau să rămână prieteni, iubiți, chiar și soți, fără ca nimeni să afle.

În tăcere.

Fata a înțeles și acceptat, până când el i-a spus că mai are pe cineva în viața lui.

-Poți fi mai explicit? Cum mai ai pe cineva în viața ta? întrebă fata și începu să plângă ca un copil, cu sughițuri.

-Este o prietenă, care m-a salvat de la moarte. Stai liniștită, pentru că nu este ce îți închipui tu! încercă el să o calmeze. Mai mult nu pot să îți spun, dar ai încredere ca și până acum în mine, te rog! Tu ești cea mai importantă ființă, crede-mă!

-Nu pot crede aceasta! Mă minți! Eu nu merit să îmi faci așa ceva! îi spune toate acestea, dar parcă vroia să se convingă pe ea.

***
O privea și nu îi venea să creadă cât de mult se schimbase.

-Te-ai căsătorit? Îți este bine, acum? o întrebă el, deși cunoștea răspunsul

-Nu m-am gândit la măritiș. Am preferat să învăț, să citesc, să scriu…ca și tine, de altfel, răspunse ea, aranjându-și eșarfa la gât.

Se gândea, ce ar fi făcut după despărțirea lor, dacă nu ar fi citit sau scris, pentru a-și ține mintea ocupată. Când el nu a mai sunat-o vreme îndelungată, și-a dat seama că trebuie să schimbe ceva în viața ei, pentru a putea merge mai departe. A reușit să își facă prieteni noi, să se înconjoare de oameni pozitivi. Lectura a ajutat-o mult la început, când se cufunda în cărți și refuza să mai vadă realitatea. Dându-și seama că greșește, a 4fc2e0cf1202ac75b6908da00014c922schimbat foaia.

Niciodată nu își imaginase că va mai sta față în față cu el, vorbind verzi și uscate. Nu credea că va avea această putere. Dar, iată, orice lucru ne este cu putință! Omul are capacități nebănuite de redresare, reflectă ea.

-Prietena ta ce face? îl întrebă ea de dragul conversației.

-Nu mai știu nimic de ea. Sunt singur de câtva timp, îi răspunse prompt. Știi, că m-am gândit la tine? Nu vrei să redevenim prieteni buni ca odinioară? continuă el.

-Crezi că mai pot, după tot ce s-a întâmplat? Nu îți port nici un fel de resentimente, dar știi și tu că ciorba reîncălzită nu mai are acelaș gust, îi zise ea, fără nici un reproș.

-Mă gândeam, că dacă ne-am regăsit după atâta timp…îmi mai dai o a doua șansă, tatonă el terenul.

-Nu știu…nu cred că am fi cinstiți cu noi înșine. Cât despre această întâlnire…se întrerupse ea, rămânând pe gânduri. Dacă ți-aș spune, că am eu un prieten, care mă respectă? spuse ea, vrând să se elibereze.

-Nu cred că ai pe cineva! In fine, nu asta contează. Dacă ți-aș spune că încă te mai iubesc, că mereu te-am iubit…

-Ți-aș răspunde că te înșeli. Când iubești pe cineva îi dorești binele și îi oferi ce ai mai bun, frumos, curat în tine și nu îți bați joc sau te joci cu acea persoană, oricine ar fi ea, îi zise, fără drept la replică.

Bărbatul deschise gura să îi spună ceva, dar văzând-o că are lacrimi în ochi tăcu.

-Nu vreau să mai trăim, mințindu-ne sau făcând compromisuri, îi spuse ea pe un ton blând. Și eu te-am iubit și te mai iubesc, încă. Ne-am regăsit pentru a ne pierde definitiv, probabil. Iubirea ar trebui să trăiască pentru veșnicie, dar cu condiția să fim sinceri unul cu celălalt, iar noi nu am fost și nu suntem nici acum. Aș vrea să nu ne mai întâlnim stefano-corso-red-rain-woman-with-red-umbrella-12.gifniciodată. Am suferit destul amândoi, încheie ea privindu-l rugător.

El putu să îi spună doar că este prea dură cu el și cu ea însăși.

-Mai bine dură, decât mințită și înșelată!

Își puse pelerina de ploaie, geanta pe umăr și îi zise cu tristețe:

-Îmi pare rău! La revedere!

El o fixă și o întrebă:

-Nu vei regreta?

Glasul îi rămăsese în urma ei, care ieșise grăbită din restaurant în strada luminată puternic.

-Ce rost ar fi avut să o mai lungim? gândi ea.

Text scris pentru Jocul cuvintelor

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.