Castelul

Undeva într-o țară îndepărtată, era un castel fermecat.
În acest castel ființa un împărat împreună cu împărăteasa sa și fiica lor. Ea era speranța bătrăneților lor, căci am uitat să vă spun că împăratul și împărăteasa erau cinderellaathercastledestul de îndelungați în ani și înțelepciune.
Fiica de împărat își moștenise părinții în calități, fiind și ea inteligentă, precum erau părinții de înțelelepți și foarte frumoasă. Între inteligență și înțelepciune este o mare diferență.
Dar să trecem la întâmplările, ce vreau să vi le povestesc, pentru ca n-avem timp de pierdut. Fetei de împărat îi venise vremea să se mărite, dar ei nu îi păsa. Dorea să își petreacă viața în grădinile minunatului castel, la aer curat cu prietenele ei. Împăratul îi amintea fetei acest lucru, dar ea îi răspundea întotdeauna:
-Tată nu vezi oare ce lucruri frumoase adăpostesc grădinile tale? De ce să le părăsesc, măritându-mă? De fiecare dată, împăratul lăsa în urma sa un murmur de nemulțumire, dar aceasta era fiica lui și nu o putea schimba.

Într-o zi, unul dintre sfetnici îi spuse stăpânului său să dea sfoară în întreaga împărăție că fiica sa dorește să își găsească alesul inimii, punând candidaților întrebări pline de tâlc. Astfel, împlinea două dorinți ale stăpânilor: prima era aceea că măritau fata, iar a doua dorință era cea că viitorul ginere va fi unul dintre cei mai înțelepți din regat.
-Mulțumesc pentru acest sfat plin de profunzime, zise împăratul către sfetnic.

Se dădu sfoară în țară că fiica împăratului se mărită și cel ce va răspunde la întrebările fetei îl va succede la tron pe împărat. Întrebările fetei erau pline de o anumită finețe, având legătură cu castelul și grădina. Niciunul dintre fii de nobili sau împărați care își încercau norocul nu reușeau să răspundă. Adormeau, când intrau în grădina castelului și nimeni nu știa de ce.

După mai mult timp, veni la curtea împăratului, adică se prezentă fetei de împărat un tânăr simplu, dar foarte isteț. Acesta își dădu seama că fata pune un praf pentru a-i adormi pe toți tinerii la poarta grădinii. El aduse cu sine mai multe verigi ale unui lanț, de care se legă în vremea ce i se puneau întrebările.
Fu singurul care nu adormi și astfel, după atâta căutare, împăratul avea un ginere, de care se putea mândri, fiindcă era isteţ și nici urât nu puteai spune că este. Spre marea dezamăgirire a fiicei de împărat, care nu vroia să se mărite, iată că avu loc o nuntă, cum doar în povești mai există și fata își găsi fericirea, dacă aceasta o fi exitând, alături de tânărul, dragul său soț, acum.
Dacă or mai fi trăind să fie în continuare fericiți și pentru noi!

 

Text scris pentru Jocul cuvintelor

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.