Anotimpul din noi (1)

 Este toamnă acum. Și ce dacă? Trebuie să fiu melancolică, nostalgică, predispusă Autumn_Shadows_by_Jay_Cougar_Printsdeprimării? Cred că nu!

Ne putem singuri alege un anotimp, în care să trăim cu emoțiile și cu sentimentele cele mai frumoase. Eu aleg începutul toamnei pentru sufletul meu, adică luna septembrie. Atunci este, de la un timp, un sfârșit de vară, temperatura nu-i ridicată ca în miezul verii și se mai poate face plajă. Uneori, când începutul toamnei este capricios, mă mut în altă lună din an: luna Mai sau Florar, atunci când natura explodează cu cele mai splendide flori. Nimeni nu mă poate împiedica să trăiesc în două luni. Semnul zodiacal sub care m-am născut este și el dual: cel al Balanței. Deci am ales începutul toamnei, luna Septembrie sau sfârșitul primăvării, luna Mai, dacă toamna nu va fi așa cum mi-o doresc. Aleg să mă pot muta dintr-o lună în alta, când doresc pentru a-mi fi cât mai bine posibil. Pretențioasă spui tu că sunt? De ce? Pentru că am decis să mă simt confortabil?

Toamna putem mânca legume și fructe câte dorim. Dacă avem bunici sau rude și prieteni prin mediu rural, putem da la sfârșitul săptămânii o fugă până la ei, spunându-le că am venit la culesul strugurilor, a pomilor fructiferi etc. Vom putea admira culorile toamnei, despre care unii spun că sunt deprimante. Depinde de fiecare cum privește galbenul, arămiul și toată paleta de culoare. Ce anotimp generos este toamna și câte avem de învățat de la vânt, ploaie și celelalte mistere ale ei!
Tot toamna avem nevoie de prieteni, pe care să-i simțim aproape, chiar dacă ei sunt departe. De ce? Pentru a nu cădea pradă asteniei de toamnă. Dar stați puțin, că ne putem muta în luna Mai, la sfârșitul primăverii!
Stau rezemată de pervazul ferestrei și mă uit la ploia aceasta de toamnă, de care nu am scăpat. În Mai plouă, în Septembrie plouă, unde nu plouă? Să văd dacă în sufletul meu ploaia s-a oprit. Ieri și alaltăieri turna cu găleata, de parcă sf. Ilie și-a găsit sălaș sufletul meu pentru ploile sale. „Dacă ploaia s-ar opri/ Și din Cer nu ar mai cade lacrimi etc” sunt versurile unei melodii. Ar trebui să accept ploaia, de nu o pot iubi. Doamne, câte trebuie să accept, să iert, să iubesc!
Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.