Cine sunt?

Trăia de câtva timp într-un orășel de munte, într-o mică cabană. Nu își mai dorea să se alăture acestei lumi, care, pur și simplu, îi călcase sensibilitatea în picioare. Acum, când 13251_1era conștient de valoarea sa de creator, îi înțelegea pe cei ce îl ignoraseră și îi spuseseră că este un „nimic” în ale scrisului. Nu își mai dorea să i se publice volumele, pentru că găsise o cale mai bună, credea el, să își valorizeze creațiile literare. În anotimpurile reci, continua să își aștearnă gândurile, iar când era cald, în special vara, ieșea pe iarbă și citea celor ce veneau la el din cărțile sale. I se dusese vestea prin împrejurimi și chiar până hăt departe, că ar fi un om bun, înțelept, înțelegător. El nu vroia să fie lăudat, ci avea dorința de-a trezi oamenii din somnul lor sau din perfida ignoranță. Unii spuneau despre el, că ar avea daruri minunate și putea face un fel de miracole. Cine poate ști adevărul?
Într-o zi, bătu la ușa, din lemn masiv de stejar un tânăr de vreo 25 de ani. Îl invită cu glas blajin să intre în camera lungă a cabanei. Sfiosul tânăr păși spre locul indicat. Îl privea cercetător și înainte de-a se prezenta își drese vocea, mai mult pentru a câștiga timp.
-Mă numesc Lu Ciang și sunt medic veterinar. Părinții m-au trimis să studiez în țara dumneavoastră de la vârsta de 7 ani. De atunci, nu i-am mai întâlnit. Primesc bani pentru a mă întreține de când am devenit major. Până atunci am locuit la o rudă îndepărtată, care se îngrijea într-un fel de mine. De fapt, eu nu știu cine sunt cu adevărat, la propriu și la figurat. De ani întregi doresc să îmi văd părinții sau măcar să aflu vești despre ei. Nimeni nu îmi poate spune nimic, căci am rămas singur în această țară departe de civilizația și cultura mea.
Scurta istorisire a tânărului îl puse puțin pe gânduri. De unde era să știe bietul băiat cine este? Îi putea da un mic ajutor, dar el însuși trebuia să se preocupe de aflarea acelui răspuns. Și el fusese frământat în tinerețe de aceste întrebări existențiale.
-Păi, cine să fii, măi băiete? Un om cu defecte și calități ca și ceilalți. Istorioara ta mă face să cred că ești inteligent, dacă îți pui astfel de întrebări. Alții de vârsta ta stau prin cluburi, făcându-și de cap. Despre familie, ce pot eu să îţi zic? Poate, nu este interesată de soarta ta, știu și eu? Este frumos din partea ta că nu ai uitat de cei ce ți-au dat viață și crescut primii șapte ani. La noi, la români, se spune că dacă nu ai 7 ani de-acasă nu ești om adevărat, îi spunea bărbatul tănărului, în timp ce acesta îl asculta cu o deosebită atenție. Se ridică, întrebându-l dacă a mâncat ceva și dacă obișnuia să mănânce ca în țara lui de origine.
-A trebuit să mă adaptez mâncărurilor de aici. Nu vă deranjați, că nu de mâncare îmi arde mie, oftă tânărul. Am auzit multe despre dumneavoastră, însă nu am venit decât să mă ajutați să aflu adevărul, nu să vă iscodesc.
-Mă poți iscodi cât vrei, cum spui tu, eu tot ce voi dori îți voi spune, fiindcă nu tot ce vrem să știm ne este de folos.
-Aveți dreptate! Deci este adevărat, ceea ce spune lumea.”-Gura lumii doar pământul o astupă.”
Gata cu vorba și hai să mâncăm ceva împreună, că și mie mi s-a făcut foame, îi spuse înțeleptul bărbat.
Tânărul se așeză timid la masă și mâncă cu poftă. Când terminară spuse zâmbind, că pofta vine mâncând.
-Măi băiete, ce de proverbe românești știi. Bravo ție!, îl încurajă bărbatul, iar zâmbetul tânărului deveni larg și încrezător.
Zilele treceau cu folos pentru Lu Ciang, căci în fiecare din ele învăța ceva de la bărbatul înţelept. Deși era mereu ocupat, își făcea timp să-i răspundă la întrebările, ce-l frământat atât de mult. Începuse să doarmă mai bine noaptea, iar ziua făcea și el ce putea pentru a-l ajuta la rândul său pe „guru”, cum îi plăcea să îi zică bărbatului. Credea pe drept cuvânt, că acest om ținea la el, ajutându-l să devină așa cum își dorea. Era frapant de sincer cu tânărul în discuțiile lor.
Venea des la acest bărbat o tânără în cărucior, căreia îi trata membrele inferioare, cât și sufletul cu sfaturi. Se purta cu ea ca și când i-ar fi fost fiică, prietenă și apoi pacientă. Văzând-o atât de des, a fost imposibil ca lui Lu Ciang să nu-i placă tânăra fata.
O privea pe furiș, când venea la tratamentul bărbatului înțelept. Era inteligentă și neașteptat de sociabilă. Vorbea cu toată lumea, nesfiindu-se de cei ce se uitau la ea ca la cineva sosit de pe altă planetă.
-De ce mă privesc oamenii astfel? Cine cred ei că sunt? O păpușică incapabilă să facă nimic? Lasă că le arat eu, când mă voi ridica din căruciorul acesta. Lu Ciang este atât de sfios pentru vârsta lui, dar pare un om bun, îi spuse bărbatului tânăra fată.
Lu Ciang auzi ultima frază a fetei și jenat se ascunse în cabană.
-Sunt atât de nătâng, cum spunea acea tânără? îl întrebă pe seară pe guru.
-Ești ceea ce mintea ta crede?îi răspunse bărbatul tot cu o întrebare.
-Vă rog, nu râdeți și dumneavoastră de mine!
-Cine a râs de tine? Eu am vorbit serios. Mintea ta creează tot felul de capcane, căreia trebuie să le faci față, măi băiete!
-Am auzit despre această relație dintre mine și divinitate, dar nu prea știu cum funcționează. Trebuie să ajung la acea stare de comunicare cu ce este divin în mine?
-Nu trebuie. Este absolut necesar, căci doar astfel îți vei putea răspunde la aceste nelămuriri. Poți deveni iluminat, știind aceste lucruri. Tânăra fată este mult mai înțeleaptă decât mulți oameni. Te voi duce să vorbești cu ea să te convingi, îl anunță bărbatul.
Într-adevăr, fata era înteleaptă pentru vârsta ei își dădu seama Lu Ciang după îndelungi discuții. Trecuse prin multe în scurta ei viața.
Lu Ciang rămase mult pe gânduri, după discuțiile cu tânăra, interogându-se cu răbdare. „Oare sunt doar un om cu bucurii, necazuri, împliniri, insatisfacții? Dar bărbatul înțeleptscribe-at-work-e1471225592547 și tânăra fată trăiesc atât de frumos în armonie cu divinitatea și clipa prezentă. Eu nu sunt în stare oare să mă conectez la Sursă și să aflu cine sunt, cine îmi sunt părinții pe care nu-i mai cunosc, ce voi deveni? Aș dori să dobândesc și eu știința de-a trăi asemeni lor viața mea actuală de copil abandonat, să am puterea acceptării, să pot fi eu însămi mereu, orice s-ar întâmpla. Viața mea trebuie să fie trăită cu conștiința că Eu sunt Acel ce poate schimba favorabil totul.”
Să las eroii poveștii să se descurce singuri, dacă sunt atât de înțelepți și să încerc să îmi răspund și eu la întrebarea cine sunt?. Sinceră să fiu, mi se pare o întrebare, căreia i se poate răspunde în felurite moduri și toate pot fi luate drept adevăruri, căci fiecare are propriul adevăr, propria interpretare. Totuși, mă gândesc că toți suntem Unul, formăm același Adevăr profund. Deci, Cine sunt? Cred că sunt pur și simplu un om care a devenit sau se transformă întruna în ceea ce sufletul îi cere. Visez că sunt un om altruist, creativ, generos, luminos etc. Câte din aceste atribute sunt adevărate, Dumnezeu știe. Visez că iubesc și sunt iubită, înțeleg și sunt înțeleasă, am conștiința curată recunoștință, compasiune, responsabilitate etc. Cât de mult îmi doresc ca aceste vise să devină realități, doar eu știu. Dacă aș scrie despre toate dorințele și visele mele, aș reuși să vă adorm, iar voi trebuie să fiți cât mai treji pentru a înfrunta bucuriile și necazurile vieții. De altfel, la întrebarea cine sunt nu se răspunde așa într-o doară. Sunt necesari zeci de ani de introspecție, de refleții. Luați această povestioară în glumă, dacă vreți dar vă rog frumos nu râdeți prea tare.

~ Treziți-vă iubirea~
Text scris pentru  Jocul cuvintelor
Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d blogeri au apreciat asta: