Anotimpul din noi (2)

Oare în afară de cele patru anotimpuri nu mai există altele? Părerea mea este că ar trebui să mai existe, prin cotloanele sufletelor noastre câteva anotimpuri făurite de Creator anume pentru noi. Ce ați spune de anotimpul Iubirii sau de anotimpul Prieteniei? Mie mi-ar place și anotimpul Iertării.Cum aș descrie aceste anotimpuri existente în noi (să nu vă îndoiți că ar fi, că nu vă mai scriu nimic despre ele!) nu prea știu. Trebuie să încerc, căci astfel îmi pot da seama cum sunt aceste anotimpuri. Ele nu sunt noi, inventate de imaginația mea, ci dăinuesc de când trăiește omul pe acest pământ. Sunt convinsă de certitudinea acestor anotimpuri din noi și vă rog, să fiți și voi.

Personal, aș oferi Iubire pentru a putea trăi în Anotimpul Iubirii. Cred că este cel mai bun „târg” făcut cu viața, în cazul în care acest târg este posibil. M-aș iubi, în primul rând, pe mine, fiindcă dacă nu sunt eu însămi Iubire, cum aș putea-o dărui? Vi se pare un gest egoist? Treaba voastră.

Dacă ar fi după mine, aș trăi continuu în anotimpul Iubirii, aș iubi tot ce mă înconjoară, având grijă să nu îmi risipesc iubirea în zadar (de-ar exista acest „în zadar”). Nu m-aș atașa, așteptând iubirea ființelor umane, căci orice atașament aduce după sine lacrimi. Aș iubi detașat, asemeni îngerilor. O, ce mult mi-ar place să mă transform în Înger de Lumină! Dar nu uit că sunt om, doar un om ce are un suflet de dăruit.

Cred că acest Anotimp al Iubirii este atât de minunat, încât de ar fi posibil vi l-aș oferi atunci când suferința v-ar da târcoale. V-aș ocroti de tot răul cu iubire, neașteptând nimic în schimb. Culorile care l-ar caracteriza ar fi luminoase, în nuațe pale ale curcubeului ce îl ascunde fiecare din noi.

Vă dăruiesc Anotimpul Iubirii în cele mai suave culori preferate de voi. Imaginați-vă trăind în acest anotimp, vărsându-vă prin interior Iubiri împărtășite.

Se spune că între Iubire și Ură este doar un pas, ce poate fi lesne făcut. Dar eu mă refer la acea Iubire roz care nu urăște niciodată și are îndelungă răbdare cu noi. Cât iubesc Anotimpul Iubirii!

„Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată.”Corinteni 13: 4-8.

Reclame

2 gânduri despre „Anotimpul din noi (2)

  1. Frumoase anotimpuri propui. Iar anotimpul iubirii ar trebui să fie decretat ca permanent. Doar că oamenii, nu ştiu de ce, preferă mult mai des ura decât iubirea. Le va veni vreodată mintea la cap?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.