Povestea cuvintelor

Venea de la școală, în ultima zi dinaintea vacanței de iarnă, mergând distrată, cu gândul la bunătățile ce le va mânca la prânz.

Intră val-vârtej pe ușa casei, pe care o găsi spre mirare ei deschisă. Aroma mâncărurilor ce venea dinspre bucătărie o ghidă într-acolo.

copil-citeste_AsociatiaCurteaVeche-275x200_c-Patty, ce bunătăți avem la masă? iscodi curioasă menajera.

-Domnișoară tot timpul sunteți cu gândul la mâncare și nu este bine. Vă veți îngrășa și veţi deveni obeză, o dojeni blând menajera.

-Ei, nu mă mai cicăli și tu. Dă-mi să mănânc. Uite, m-am spălat pe mâini, spuse arătându-i mâinile.

-Așează-te undeva, că doar nu vrei să mănânci din picioare, îi spuse menajera.

Se așeză pe un scăunel șchiop, apoi îl schimbă cu unul solid. Mâncă tot ce îi pusese în farfurie și plecă la fratele ei mai mare, un bun povestitor.

Trecu întâi să se schimbe în camera ei frumos decorată. Ieși în hol și bătu la ușa fratelui său.

-Emil ești ocupat? întrebă prin ușă.

-Pentru tine îmi fac timp. Intră surioară dragă.

Ea intrase deja și merse în fața biroului fratelui său, așezându-se pe un taburel.

-Continui povestea despre puterea cuvintelor? își întrebă ea sfios fratele

. -Am uitat unde am rămas, dar oricum nu îți povestisem prea mult. O iau de la început, dacă nu te superi. –

O, da o poți relua, frățioare drag. Între cei doi frați era o prietenie deosebită și multă înțelegere, în ciuda diferenței de vârstă.

Trăia într-o țară îndepărtată un savant renumit, care studia puterea cuvintelor. El pune etichete pe ghivecele florilor, pe sticluțe cu apă sau pe orice avea viață.

Cuvintele „iubire”, „frumos”, „minunat” și altele de genul acestora făceau florile să crească armonios, pe când „ură”, „urâțenie”, „boală” etc veștejeau florile și tot ce conținea viață. Savantul nu a fost mirat de rezultatele obținute, chiar se aștepta la așa ceva.

-A, dar povestea aceasta am auzit-o. Vrei să îmi  spui alta?

-Bine, voi începe altă poveste, îi spuse calm fratele ei.

-A fost odată un tărâm fermecat locuit doar de pitici. Acești pitici aveau căsuțe făcute din turtă dulce, ciocolată și faguri de miere de albine. Pentru ei aceste dulciuri erau ceva obișnuit, hrănindu-se cu mâncare ca noi oamenii.
Erau niște omuleți tare drăguți, având suflete frumoase. Nu știau ce înseamnă ceartă, bătaliile. Ei trăiau în liniște și armonie, ajutându-se unii pe alții.

Într-o zi, se născu o fetiță normală, nu pitică. Piticuții ținură sfat cum să crească această fetiță drăgălașă. Își spuseră să aibă grija ei, educând-o cum se pricepeau ei mai bine. Când împlini 6 ani era atât de năzdrăvană, încât fură nevoiți să îi facă o căsuță doar a ei. Dintr-o țară îndepărtată venea o Zână, care o învăța Abecedarul. În scurt timp, Ala, căci astfel se numea fata, putea să citească, să scrie, să deseneze foarte frumos. Cel mai mult îi plăcea să scrie într-o caligrafie frumoasă cuvinte încrucișate, unele inventate chiar de ea.

Ala dădea dovadă de o istețime ieșită din comun. Se purta foarte frumos cu piticii, fiindu-le recunoscătoare pentru tot ce îi ofereau aceștia.

În dimineața de Crăciun primi o carte minunată de proverbe, maxime și cugetări.

-Ce înseamnă „cugetări” frățioare?  întrebă ea nedumerită.

-„A cugeta” înseamnă a gândi, draga surioară. Oamenilor le place să gândească, cel puțin unor oameni valoroși, îi explică Emil, căruia îi plăceau maximele și cugetările.

-Continui povestea cu Ala?

-Da, sigur.

Spuneam că a primit o carte de Crăciun. Această carte avea ceva ciudat: când dădea o filă a ei nu se mai putea opri din citit, dând filă după filă. 

Ala citea zi și noapte, fără oprire. Când o termina, o începea din nou. Începuse să obosească, iar uneori ațipea timp de câteva secunde. După o vreme, piticii au început să se îngrijoreze, neștiind ce să facă pentru a putea opri fata din citit, căci arăta din ce în ce mai obosită.

Unul dintre pitici vedea venind în fiecare dimineață o fată, care încerca să vorbească cu Ala despre carte. Ea nu avea cele mai bune intenții, bănuia piticul și așa era. Fata era invidioasă pe Ala și rugase pe cineva să facă o vrajă pentru ca Ala să adoarmă și să îi ia ea cartea. Într-o dimineața, Ala adormi un timp, iar fata invidioasă reuși să ia cartea. Ala dormi câteva zile și nopți, timp în care fata începu cartea, dar după o oră o aruncă spunându-și:”

-Ce este asta? Am crezut că sunt povești frumoase, dar conține cuvinte fără sens pe care nu le înțeleg. „Astfel, după ce se convinse îi duse o slujnică cartea Alei, care nu se trezise, încă.

Uite cum se aranjează lucrurile de la sine, fără să fie nimeni din cei cu capul pe umeri dezavantajat

. Ala învăță să citească cumpătat, reținând ceea ce citea. Piticii erau și ei mulțumiți de rezolvarea problemei. Poate mai trăiesc și astăzi împreună cu înțeleapta Ala, care citește și scrie povești despre cuvinte.
-Mulțumesc pentru poveste Emil, spuse surioara gânditoare. Eu nu am scris nicio poveste cu cuvinte până acum.

-Ai tot timpul din lume să scrii surioară. Nici eu care sunt mai mare nu am scris povești. Îmi face plăcere să îți povestesc ție. Acum fugi la joacă, fiindcă eu am de lucru

Fata nu așteptă a doua invitație la joacă, lăsându-l pe Emil cu hârtiile lui, care erau cursuri la filosofie.

~ Cuvintele devin fapte. ~

Text scris pentru jocul lui Eddie.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.