Un nou început

Cobora bombănind scările clădirii tribunalului. În acea zi se pronunțase decizia de divorț.

Inspira aerul rece încercând să își pună ordine în gânduri și să se calmeze. O enervase impertinența fostului soț când îi ceruse să se împace. Lia îi spusese că îi iertase toate greșelile, dar nu suporta să știe că o înșelase cu cea mai bună prietenă a ei.

„Cum poți crede că sunt atât de nedemnă, să trec cu vederea și acest lucru? Vom merge fiecare pe drumul lui.”, spusese ea în instanță de față cu el.

Copii nu aveau, din cauza unor probleme de sănătate ale Liei, însă putea înfia un copil dacă dorea.

Fulgi mari de nea începură să cadă, când ajunsese în fața blocului surorii ei unde locuia de la un timp. „Parcă, acești fulgi ne purifică de toată răutatea și ne transformă în oameni de zăpadă, își zise Lia înveselită, privind joaca fulgilor.”

Nu vroia să stea singură, dar va trebui să se întoarcă la casa ei odată și-odată. Deocamdată, era hotărâtă să plece într-o excursie. Un început de viață, credea Lia.

Urcă spre apartamentul surorii, obosită de evenimentele de peste zi. Se gândea la o baie fierbinte și la un somn bun în patul dublu din dormitorul verde al Miei. Sună îndelung, iar soțul Miei îi deschise într-un final, spunându-i să intre că el are de lucru.

-Lia, dacă ești drăguță fă-mi și mie o cafea tare.

-Măi, să fie, dar tu nu poți să îți să îți faci? Mia nu este acasă? se interesă Lia de sora ei.

-Este la coafor și la salonul de manichiură sau pedichiură, pentru că diseară vrem să ieșim. Stai tu cu copilul, da? Sper că nu ai alt program, după o zi atât de agitată. A, cum a fost, scuză-mă, că nu am întrebat? o bombardă el cu știri, întrebări, responsabilități.

-Vroiam să fac o baie, iar diseară să plec acasă, îi răspunse Lia, deși avea alte planuri.

-Pleci așa repede? Nu mai rămâi câteva zile? o întrebă mai mult formal cumnatul.

-Ce sens are să vă stau pe cap? Îmi doresc să merg într-o excursie, să mă relaxez după atâta stres.

Mormăind ceva nemulțumit, cumnatul Liei se îndreptă spre bucătărie.

Lia plecă cu trenul de seară spre casa mamei sale, unde locuia.

Se gândea la anii de căsnicie, care fuseseră frumoși, însă se încheiaseră cu un divorț. Nu regreta faptul că se căsătorise în facultate cu fostul soț, nici că divorțaseră. Așa le fusese, probabil, scris să se întâlnească, să se iubească, să petreacă clipe de neuitat, pentru ca  mai apoi destinul să îi ducă pe fiecare pe un alt drum. Spera ca viitorul să îi ofere la fel de multă iubire, poate mai multă. Vroia să fie iubită, dar să fie mințită sau înșelată. Ea nu îl mințise sau înșelase, așa că se așteptase să fie tratată cu aceeași monedă, însă viața nu este întotdeauna dreaptă cu noi.

 

Trenul o legăna ritmic, iar gândurile ei erau atât de răvășite, încât nu se recunoștea. În zorii zilei, ajunse acasă după o noapte nedormită. Sora ei avea oare o soartă mai bună cu mitocanul acela?

Luă din fața gării un taxi, pentru că era frântă de atâta nesomn, stres, agitație. Când se văzu în casa mamei sale, oftă și își îmbrățișă mama, care o privea de parcă ar fi spus „Ceva nu este în regulă.”

Bătrâna mamă intuia corect că nu era ceva în ordine cu fiica sa. Ea nu știa nimic de divorț, căci inima ei  era cu probleme. Mersese la sora ei și depusese actele, făcându-și altele.

Se duse cu repeziciune și dădu drumul la apă caldă în baie, luându-și prosoape și schimburi curate.

În baie se întreba încotro să meargă în excursie. Ar fi dorit să nu fie un loc izolat, dar nici prea aglomerat, deoarece nu știa cum avea să reacționeze la amintirile, care veneau peste ea buluc. Vroia compania unor oameni drăguți, împreună cu care să se distreze.

Auzi dincolo vocea mamei, vorbind la telefon. Nu auzea prea bine și vorbea tare la telefonul fix, deci putea auzi discuția. Își dădu seama că era vorba despre ea. Vorbea cu un coleg al Liei, care se tot scuza că nu vrea să deranjeze. Mama Liei deschise puțin ușa de la baie și băgă capul, întrebând-o dacă putea să vină Felix după ora 17.00.

-Spune-i că sunt obosită, dar răzgândindu-se îi strigă mamei că putea să vină.

După baia revigorantă, mâncă în bucătărie împreună cu mama sa, care pregătise micul dejun. Mama îi relată pe larg discuția cu Felix, colegul și de curând prietenul ei. Îi spusese că va veni diseară, să îi propună o excursie la munte, la ski. Știa că era în concediu, iar el își luase concediu pentru a merge să schieze. Totuși, nu ar fi vrut să își petreacă vacanța singur cu omătul depus.

Lia se gândea că se potrivise la fix cu dorința ei de-a merge în excursie. Terminând masa, îi mulțumi mamei și se îndreptă clătinându-se spre pat.

Se trezi înainte cu ceva timp de ora 17.00 și se gândea că oricum Felix va întârzia, cum îi stătea în obicei.

Îi spuse mamei că își va face ea o omletă care să înlocuiască prânzul. În timp ce se foia prin bucătărie, îi treceau prin minte tot felul de gânduri. Lia se simțea atât de inutilă, de când divorțase și nu își dorea decât liniște și pace interioară.

Mama ei îi tulbură gândurile, venind în bucătărie și povestindu-i ceva ce nu înțelegea. Când omleta fu gata, mâncă fără prea multă poftă. O lăsă pe mama ei să spele vasele, iar ea merse să se îmbrace.

Își luă o rochie tricotată să îi țină cald, iar papucii îi schimbă cu niște pantofi comozi, dar eleganți. Contrar obiceiului lui, Felix sună exact la ora 17.00 la soneria veche.

-Sărut mâna Lia. Am venit repede să nu te mai superi, că nu sunt punctual.

-Bun venit! îi spuse Lia, fără nici un chef de conversație. Dar ce ai la mână?

-O zgârietură și mi-au pus-o în ghips ieri, îi spuse Felix. Lia se gândi că nu vor mai putea merge nicăieri.

-Îmi pare rău, zise.

-Nu îți face probleme, căci vom putea merge la ski. Eu voi sta pe margine și voi privi pârtia. Îmi place foarte mult să schiez, dar acum voi aștepta trei săptămâni până scap de ghips. Nu este ceva grav, ii spuse Felix cu optimism.

-Nici să nu te gândești. Nu vom merge și gata. Nu poți face un asemenea efort, îi zise Lia, încercând să zâmbească.

-Și atunci vom merge peste trei săptămâni? o întrebă Felix aproape plângând.

-Nu mai mergem deloc. Lasă că nu pierdem mare lucru, iarna este lungă. ……………….

Peste o lună și jumătate, după ce Felix își revenise complet ajutat de afecțiunea oferită de Lia, erau amândoi pe pârtia de ski, râzând și distrându-se de minune. Se logodiseră de două săptămâni, iar acum locuiau în apartamentul lui Felix, care era mult mai frumos. Împreună se simțeau totdeauna bine.

Lia își găsea încet un oarecare echilibru lângă optimistul ei logodnic, dar și din propria voință. „Clădim castele din piatră și marmură, nu din zăpadă sau nisip,” gândea Lia.

~ Acolo unde nu există pace lăuntrică înseamnă că nu se iubește destul. ~

Text scris pentru tema săptămânii.

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.