Parfumul iubirii

Există pe lumea aceasta atât de efemeră multe sentimente, printre care pot enumera, firește, și iubirea de care mă îndoiesc, uneori, că ar fi doar un simplu sentiment.

Cred că Iubirea are propria sa ființare în acest Univers. Se naște, desigur, între două ființe umane, dar nu cred că moare, așa cum se stinge o făptură omenească, ca o lumânare. Consider că se produce un proces complex și complicat ce necesită elaborarea minuțioasă a conștiinței. Sunt nemumărate ființele ce se aleg din mulțimea de oameni. Se aleg conștient sau inconștient, doar se plac într-o zi însorită pentru ei, în care totul este înmugurit, înflorit sau cu flori de gheață la ferestre.

Iubirea are cu siguranță un parfum, cel al persoanei iubite.

Dar dacă iubirea este neîmpărtășită sau pur și simplu nu există acel partener, ce se întâmplă cu iubirea? Am stabilit că iubirea este nemuritoare, trăiește permanent în sufletul omului simplu. Deci, care este parfumul, mireasma iubirii în absența omului?

Are nevoie Iubirea de susținerea altcuiva?

Câteodată are nevoie de o subtilă susținere, însă alteori Iubirea are propria Ei proptire în noi înșine. Dacă nu ne iubim cu ardoarea propria persoană, putem dărui iubire altora străini de noi? Acest lucru nu se poate înfăptui niciodată, deci răspunsul este categoric nu!
Totuși, să revin la parfumul iubirii. Acesta poate avea mirosul unei flori, al unei stări anume sau imaginația devine realitate ceea ce ar fi de dorit. Putem transforma Universul imaginar într-o minunată iubire parfumată.

Să ne gândim, acum, și la culoarea Iubirii. Trebuie să fie doar roșu această culoare, dacă preferăm alte culori? Iubirea, cred eu, are multiple culori, cele ale Curcubeului, cele ale Universului ș.a.m.d. Culoarea iubirii poate fi și invizibilă. De ce nu?

Ce gust are Iubirea oare?

Neîndoielnic, Iubirea are cel mai bun gust. Închipuiți-vă un fruct sau o mâncare pe care o preferați și adăugați-i, după gust, ce doriți pentru a ieși cel mai bun aliment. Vă asigur că Iubirea îl va întrece în prospețime.

Un sărut sau atingerea pielii obrazului iubit este un bun gust al Iubirii. De la dulceața nectarului, până la sărătura mării albastre, pot fi gusturile Iubirii.

Să ne gândim acum, dacă Iubirea are sonoritate. Personal, cred că Iubirea are sunet de arpegii melodioase, cum ar fi Mozart, cei trei „B” sau mulți alți compozitori. Iubirea poate avea sunetul tăcerii. Pentru cei ce iubesc, tăcerea vorbește în armonii plăcute sau în liniște.

Dumnezeu este cea mai pură Iubire. Ați mai întâlnit ceva mai minunat decât parfumul adevăratei iubiri? Eu încă, nu, dar voi mai căuta, căci ce putem face în absența preocupărilor spirituale?

~ Iubirea este esența vieții. ~

 

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.