Parfum de femeie

Trăia de ani întregi singur, într-o cameră cu chirie destul de sărăcăcioasă. Soția îl părăsise din pricina viciului său. Încăperea lui era mirosea a mâncare, tutun, alcool și alte mirosuri neplăcute.

140401-c10Singurătatea îl sălbăticise, cum face cu orice făptură omenească, dar ceva umam mai avea, totuși, în el: dragostea de oameni. Iubea în mod deosebit copii și femeia ce rămăsese o enigmă, cu toată iubirea sa față de Ea.

Încerca să păstreze o minimă curățenie, iar cu plata chiriei era foarte punctual. Când își lua salariul o plătea și nu făcea probleme proprietarei imobilului. Cu ceilalți chiriași, nu prea numeroși, se saluta și atât. De fapt, nici nu avea ce discuta cu două bătrâne și un elev la seral, destul de în vârstă față de el.

Viața devenea din ce în ce mai grea pentru el, până în ziua când o fată senină ca primăvara și sufletistă pătrunse într-o după-amiază în viața lui și într-una din camerele închiriate de proprietăreasă.

Era studentă și nu avea mulți bani pentru a-și plăti cursurile. Studia vioara la Conservator și pianul cu o renumită profesoară.

Când intrase în clădirea unde își avea noua locuință un suav parfum de lăcrămioare o însoțea.

-Scuzați-mă, reuși să murmure fata, când se izbi de el pe coridorul ce ducea spre intrare.

-Nu face nimic, domnișoară.

Tânara fată se uită lung după bărbatul ce ieșea din imobil. „Pare atât de însingurat acest om și fără nicio urmă de bucurie”  își zise îngândurată Adela, căci astfel se numea tânăra violonistă și pianistă în devenire.

Descuie ușa camerei sale care strălucea de curățenie, deși avea puțină mobilă în ea dar multe cărți și lucrări de pe care studia. Se întrebă, curioasă cum era din fire „oare cum o fi arătând camera vecinului meu taciturn?”

Chicoti pusă pe glume, începând să își gătească ceva pentru a doua zi când nu avea timp și pentru cină.

Bărbatul plecase în căutarea unei slujbe mai bine plătite. Era ziarist și lucra pe unde apuca. De aici i se trăgea sărăcia, dar nu numai. În ciuda lipsei de sociabilitate și a singurătății își făcuse cunoștințe care îl ajutau să lucreze mai mult acasă la reviste pentru femei.

Aceasta găsise poate, pentru că iubea enigma feminină și încerca să o dezlege scriind diverse articole.

Îi plăcuse parfumul de lăcrămioare al tinerei pe care o întâlnise pe coridor și își propusese să o cunoască în timp. „Ce prezență plăcută trebuie să fie o tânără cu un asemenea parfum ” gândi cu seriozitate bărbatul.

Mergea pe bulevardul larg ce îl ducea către sediul revistei și privea vitrinele magazinelor. Vroia să cumpere pentru tânăra fată un parfum de lăcrămioare, dacă găsea. Nu știa ce îi venise așa dintr-odată. O văzuse de două sau trei ori în trecere.

Văzu într-o vitrină partituri muzicale și se gândi că ar fi mai bine să îi facă cadou câteva, deși nu era un om bogat. „Nu trebuie să fii bogat pentru a face un cadou unei tinere inteligente, se gândi el zâmbindu-și sieși.” Intră în magazin și se interesă ce partituri aveau. Cumpără „Anotimpurile”, de Vivaldi. Îi plăceau și lui, iar Adelei credea că îi vor place. Apoi porni în viteză spre revistă să vadă ce îi lăsase cunoștința să scrie.partitura-muzicala

Ajuns la ziar trebui să aștepte cam o oră lucru ce nu îi fu pe plac, dar trebui să accepte situaţia.

Când a plecat de la sediul ziarului era mulțumit, că avea de lucru pentru o lună întreagă. Luă din stație troleibuzul abia sosit.

Ajunse acasă și începu să își pregătească câteva sendvișuri. Pentru prima oară după un timp îndelungat simțea că are poftă de mâncare.

După ce mâncă se gândi să îi facă tinerei fete o vizită. O auzea exersând la vioară și își dădu seama că este acasă.

Ciocăni de două ori la ușa Adelei și auzi pași repezi cum se îndreaptă să deschidă. I se puse un nod în gât, când îi deschise și îl salută zâmbind.

-Bună seara, domnișoară. Am venit să vă aduc aceste partituri. Eram în trecere prin oraș și m-am gândit să le cumpăr pentru dumneavoastră.

I le întinse peste prag, neîndrăznind să intre.

-A, vă mulțumesc. Chiar nu le aveam și îmi doream să le studiez. Dar intrați, vă rog, de ce stați acolo așa stingher? îl invită Adela prezentându-se.

-Ziarist Andrei Ionescu, replică el.

-Mă bucur de cunoștință, spuse Adela, invitându-l din nou să intre.

Andrei o privea, inspirându-i parfumul de lăcrămioare și pășind în camera Adelei. Ea se uita peste partitură și încercă primele acorduri.

Zilele treceau, iar Adela și Andrei erau din ce în ce mai apropiați. Adela își făcea timp și îi ordona camera lui Andrei. Acesta lucra mult la revistă și câștiga bani pentru a se muta într-un apartament cu două camere împreună cu Adela. Tânăra studia, devenind prima din grupa de vioară, iar la pian renunțase din pricina unei boli a profesoarei. Andrei binecuvânta în fiecare seară întălnirea aparent întâmplătoare cu acel parfum de femeie, spunându-și că Adela era îngerul păzitor.

„Când mi-a fost mai greu a arărut în viața mea „gândea Andrei cu recunoștință.

Peste ani întregi de lucruri bune sau îngrijorări, Adela și Andrei se gândeau că viața i-a adus împreună cu copii și nepoți.

„Așa ne-a fost poate scris să ne întâlnim, să ne iubim și să nu ne despartă niciun necaz…și alte multe altele” își spuneau unul altuia în clipele de răgaz.

Un parfum tandru al iubirii și al inocenței copiilor plutea în aerul încăperii ce strălucea de curățenie.

~ Viața ne aduce într-o clipă Iubirea. Nu trebuie să o căutăm. ~

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.