Poveşti la ceas de seară

Ațipise cu cartea în mână și ochelarii prinși în lanț. Vorbea în somnul ei agitat, plin de amintirile devenite vise. Era așezată pe canapaua satinată galben auriu. Draperia asortată culorilor din încăpere se legăna în bătaia vântului. Lăsase fereastra larg deschisă, deoarece afară fusese cald peste zi. Un tei era martorul iubirii ei, pe care o visa acum împlinită și împărtășită. Realitatea fusese alta.

****

Leon venea deseori să viziteze familia Emanuelei, formată din cinci membri: cele două surori Paula și Emanuela și părinții lor. Îi plăcea să discute filosofie cu Emanuela, însă o curta pe sora sa elevă în ultimul an la liceu. Emanuelei îi fusese indiferent că Leon nu o curta pe ea care era studentă, mai mare cu doi ani decât Paula

. -Vezi tu, îmi place filosofia, dar am urmat Dreptul precum bunicul și tatăl meu. Ei au avut fiecare birou de avocatură, fiind renumiți pentru câștigarea celor mai grele procese. Eu nu mă simt în stare să îi urmez, de parcă aș fi un nimeni, i se confesa el Emanuelei.

-Cum să fii un „nimeni”? Ce îți trece prin cap? Toți avem o menire, ceva de îndeplinit în viața aceasta. Nu uita, că această menire a fiecărei făpturi omenești are în ea ceva sacru.

Nu râde, că așa este, adăugă Emanuela pe un ton solemn.

În timp ce vorbea cu Emanuela, Leon îi arunca priviri pe furiș Paulei.

Paula era frumoasă, dar încrezută și superficială. Avea ochii mari și albaștri, iar părul blond era lung și în bucle mici.

Fața îi emana bucurie inconștient de sentimentele nutrite de Paula.

Bunicul Paulei îi spunea că este ca o Ileană Cozânzeană

. Emanuela nu era invidioasă pe sora ei. Ea era urâțică, însă deosebit de inteligentă.

„Ei, bunicule ce știi tu despre frumusețe? își lua Paula bunicul mic de statură în brațe.”

Într-o zi, Emanuela venind de la facultate îi găsi pe Paula și Leon sărutându-se sub tei. Nu se așteptase ca lucrurile să avanseze atât de mult în așa puțin timp, căci trecuseră două luni decât îl cunoșteau pe băiat.

Totuși, două luni era suficientă vreme pentru doi tineri să înceapă o idilă.

Intră în casă furioasă că Leon avea atâta tupeu, gândea Emanuela.

Când Paula intră și ea în casă mai pe seară, după o plimbare împreună cu Leon prin oraș, o luă la bani mărunți.

-Emy dar ce ai? Dacă tu nu ai prieten nici eu nu am voie să am? se bosumflă Paula.

Părinții fetelor observaseră ce se întâmpla între ele, iar mama lor ridică din umeri a neputință, nevrând să se bage între ele.

Peste câteva săptămâni se apropia ziua când Paula absolvea liceul. Leon vorbise cu ea într-o seară, întrebând-o dacă nu ar vrea să se logodească cu el după absolvire. Paula nu stătu prea mult să se gândească și sărindu-i de gât îi spuse cu entuziasm:

Da, îmi doresc acest lucru. Vom fi împreună până vom deveni doi bătrânei, nu-i așa?

Paula le spuse părinților și bunicului vestea.

Aceștia o întrebară dacă nu ar trebui să se mai gândească, să mai mediteze asupra logodnei cu Leon.

Ea replică că îl iubește pe Leon, iar aceasta era de ajuns după părerea ei.

Emanuelei nu îi spuse nimic, dar ea află de la tatăl ei.

-Să facă ce vrea, doar este viața sa, își spuse în sine sa Emanuela.

****

Bătrâna Emanuela se trezi din somn și scăpă cartea din mână.

Îl strigă pe nepotul cel mare să îi aducă un pahar cu lapte.

Paula avea doi copiii, băiatul fiind mai mare.

Anii le împăcaseră pe surori și le dădură din înțelepciunea lor. Acum, locuiau împreună. Paula terminase tot Dreptul, dar se ocupa mai mult de casă.

-Mătușă am adus laptele. Vezi, să nu fie cumva prea cald. În curând, vom lua cina. Îl așteptăm pe tata.

Zilele se scurgeau în armonia în casa lor, iar trecutul rămăsese o amintire.

~ Amintirile sunt plăcute, atunci când știm să le selectăm. ~

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.