Păși spre camera de zi puțin mai odihnit după orele de somn revigorante. Avusese un vis straniu, dintr-un timp arhaic, în care ascultase la un patefon al bunicii melodii vechi prăfuite de anii care trecuseră.
„Of, acest ceasornic al timpului ne trezește din cele mai încântătoare amintiri” își șopti el pentru sine.
„Totuși, aceste amintiri plăcute pot alcătui o adevărată comoară pentru noi, nepoții bunicilor” îi spuse un gând pasager.
„Ce aproape de mine, dar departe în timp au rămas aceste amintiri dragi” încheie distras de realitate.
În vasta încăpere se afla un retro- proiector, la care viziona câte un film, nu al amintirilor cum fusese visul și o enormă bibliotecă cu cărțile moștenire de familie.
Luă o carte de raftul bibliotecii și răsfoind-o își dădu seama că fereastra trebuia deschisă. Dădu mai întâi draperiile grele și apoi o deschise larg.
În fața ochiilor i se dezvălui o priveliște, ce îl lăsă fără cuvinte. Apusul de soare și culorile lalelor îl lăsară copleșit pe deplin.
„Aș vrea să pot aduna toate aceste culori și să prind într-un buchet” spuse plin de entuziasm. ”
Ce splendori primim în Dar, iar noi nu știm să le prețuim.”
Admiră până se înseră acele frumuseți atât de aproape de suflet.
Prețuia fiecare moment aşa cum îl învățase bunica care îi spunea mereu: „Fiecare clipă pe care o petreci bucurăndu-te de ceea ce Dumnezeu a creat e o rugă de mulțumire pentru Iubire.”
Text scris pentru jocul celor 12 cuvinte.
Pur si simplu eu 
Câte apusuri aș fi vrut și eu să păstrez!
ApreciazăApreciază