Pictorița

Stătea uimită, privind culorile apusului de soare și își dorea să fie în stare să aștearnă pe pânza din fața ei acele minunății.

„Doamne, cât de neputincioasă mă simt în fața apusului! Cine oare ar fi capabil să picteze asemenea frumuseți?”

Galbenul era pe margini în nuanțe diferite, iar portocaliul umplea de lumină tot orizontul. Amurgul era pe alocuri roșiatic, dând parcă viață. Violetul venea ca o corolă peste toate.

„Apusurile nu pot fi descrise în cuvinte, darămite să fie surprinse în culori pe șevalet  șopti pentru sine tânăra pictoriță. „Voi încerca să fac niște fotografii.”

Căută aparatul foto în rucsacul cu care venise, dar negăsindu-l se enervă pe neatenția ei.

Deodată, văzu pe rău o ambarcațiune de dimensiuni mici, iar  ea părea că este condusă cu multă abilitate de un indian, ce făcea probabil parte din vreun trib. Se îndrepta spre o destinație necunoscută de pictoriță.

Brusc tânăra vru să știe cine este acel indian chipeș. Își purta părul lung și avea multe tatuaje pe corp din câte putu vedea ea..

Nici pictorița nu era o tânără cu care nu te puteai mândri. Era brunetă cu ochii migdalați de o culoare ce greu ar fi putut definită

.Se miră, când își dădu seama că ambarcațiunea se îndrepta spre ea. „Ce interes aș putea prezenta eu pentru acest indian din trib?” se întrebă, răsucindu-și o șuviță rebelă.

Indianul puse pe malul râului un fel de lopată din lotca condusă de el și merse drept spre pictoriță. Fredona un cântec de-al tribului.

Ajuns la pictoriță făcu o plecăciune și îi spuse că este în trecere pe acolo. Tânâra se miră, iarăși.

Pe față i se perindau emoții diferite, iar privirea era plină de semnificații. Se uita la ea și nu îi venea să creadă cât este de copilăroasă în comparație cu el. Într-un final, îi spuse că avea anumite probleme prin preajmă, legate de trib. Tinerei îi plăceau oamenii deschiși.

Privirea ei îl cercetă atent și îl invită în casă de pe verandă.

Intră în camera de zi și se așeză stingher pe colțul canapelei, nefiind obișnuit cu atmosfera din casă. Se înțelegea de la sine că în habitatul lui s-ar fi simțit în largul său. Tot timpul se întreba ce anume îl ține acolo. Răspunsul și-l dădu chiar el în șoaptă:”Cred că îmi place prea mult această femeie și nu am curaj să recunosc.”

Tânăra îl întrebă pe indian, fapt ce îl surprinse, de ce se gândește la ea așa de intens. El îi replică că este frumoasă, iar femeile din tribul său nu sunt nici pe departe atât de drăguțe.

-Da, sunteți frumoasă și aș dori să vă văd mai des.

-Nu știu dacă ne putem vedea când doriți. Nu am prejudecăţi, dar trebuie să ținem seama că aparținem unor culturi diferite, îi spuse ea calm..

-Da, aveți dreptate. Pot să mai stau puțin pe verandă? Am înțeles ce mi-ați spus.

Fără să aștepte răspuns, ieși pe verandă. Se înserase, însă nu se îndura să plece.

Pictorița își strânse penelurile și șevaletul. Își ținea ochii plecați, simțindu-se parcă vinovată. „Ce drept am eu să nu-l las în pace pe acest om nevinovat, își spuse ea pentru sine?”

Bărbatul se îmbarcă în lotca sa cu ochii în lacrimi.

Bietul om era atât de trist, dar își spunea că asta este viața.

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.