Intalnire cu ingerii

Mergea către bancă cu un volum de versuri, pe care vroia să le savureze în liniștea parcului. Vremea era superbă, primăvara intrându-și pe deplin în drepturi. Alin ajunse violin-1080948_960_720la bancă, care era în plin soare. Nici o umbră pe acolo, dar își spuse pentru sine: „Iată că am gratis vitamina D.”

Se cufundă în lectura poeziilor, scrise de Nichita. Nu putea crede că a trecut pe lângă luarea premiului Nobel pentru literatură. Nu știa exact de ce fusese privat de această onoare. În timp ce citea una dintre poeziile sale favorite, se simți bătut ușor pe umăr, mai bine zis atins de aripa unui înger. „Ce faci amice, îmi citești poeziile? Nu îmi declara că sunt geniale, că știu acest lucru”. Alin rămase cu gura căscată, iar ochii începuseră să îl usture, din pricina luminii emanate de înger, care era chiar Nichita Stănescu. „Da, dar tu apari ca un Înger?” „Ei, ocazional.”

Alin o zări, îndreptându-se spre banca, unde se afla împreună cu Nichita pe Ada, fata cu vioara, căreia îi plăcea atât de mult muzica. Cartea îi era deschisa la Poem. „Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi şi ţi-aş săruta talpa piciorului, nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea, de teamă să nu-mi striveşti sărutul?… ”

Ea se așeză lângă Alin, dar nu-l observă pe Nichita. El o întrebă, dacă vede ce oaspete a venit pe Terra. Ada, uimită, exclamă:

-Nu văd pe nimeni. Ai vedenii, Alin? Ești în regulă? Nichita îi șopti lui Alin, că Ada nu îl poate vedea, deoarece nu îi plăceau poeziile, ci iubea doar muzica.

„Păcat! „zise îngândurat Alin.

– Am ceva pentru Ada, spuse Nichita în glumă. ” Muzica este un răspuns, căruia nu i s-a pus nicio întrebare. ” Această frază a auzit-o și prietena ta, râse Nichita când o văzu pe Ada privind în jur curioasă.

Într-adevăr, Ada auzise citatul poetului și era foarte încântată, că muzica era băgată în seamă de marii poeți. Cei doi tineri vorbiră un timp cu genialul poet, apoi își luară rămas-bun de la îngerul poet.

Ploaia începu a cădea. Alin începu să recite zîmbind: „Ploua infernal, şi noi ne iubeam prin mansarde. Prin cerul ferestrei, oval, norii curgeau în luna lui Marte. Pereţii odaii erau neliniştiţi, sub desene în cretă. Sufletele noastre dansau nevăzute-ntr-o lume concretă. O să te plouă pe aripi, spuneai, plouă cu globuri pe glob şi prin vreme. Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei, mie-mi plouă zborul, cu pene. Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi lăsasem în lume odaia. Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi, cine-s mai frumoşi: oamenii?… ploaia?… Ploua infernal, ploaie de tot nebunească, şi noi ne iubeam prin mansarde. N-aş mai fi vrut să se sfârşească niciodată-acea lună-a lui Marte.”

Ada zîmbi si ea. Era binecuvîntarea poetului Nichita pentru iubirea lor.

Text scris pentru  duzina lui Cartim

 

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.