Descoperirea

 Asculta muzică folk, cântată de Mircea Vintilă și formația Colibri. Fredona bucăți din melodie, în timp ce se lustruia pe bombeu.
-Ce mare descoperire am făcut, punându-mi muzica aceasta! „mă lustruisem pe bombeu”. „Câteva pazvanterii”, hmm, trebuie și deastea?
Ei, câteva ornamente pentru salon, se găsesc, își spuse distrat.
Plăcinta și sucul de dovleac își așteptau în bucătărie oaspeți. Totul era ca într-o poveste de vis. Soneria începu să zbârnâie ca scoasă din minți.
-Vin acum, dragilor, le strigă din baie. Intrară doi băieți și o fată, care se așeză neinvitată lângă șemineu, unde ardea un foc generos.
-Asculți muzică? întrebă ea curioasă.
-Poți sta în balansoar, că este mai mare. Băiatul roșcat scoase din buzunarul hainei o sticlă cu cidru. Gazda mulțumi și îl puse într-o cană, pe care o așeză lângă plăcintă și suc pe masuță.
Începu o discuție aprinsă cu celălalt băiat, pe fată lăsând-o să se uite pe un album. Când se lăsă seara cei trei tineri oaspeți se retraseră la casele lor. Rămas singur răsuflă ușurat. -Ce gălăgioși sunt tinerii, uneori, își zise gândindu-se la pătura de pe canapea. Peste jumătate de oră sforăia în fața televizorului. Mircea Vintilă cânta în continuare, însă nu avea cine să-l mai asculte.

Text scris pentru Jocul lui Cartim

Un gând despre „Descoperirea

  1. Chiar nu am mai auzit de ceva vreme muzica folk. O sa-mi repar aceasta lacuna! 🙂
    Iti urez cu drag La Multi Ani si sa fii cat mai inspirata in noul an! Sanatate si bucurii, tie si celor dragi!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.